ESENTIAL

Școala fantomă a primarului Oprescu FOTOGALERIE

Din stradă, nici urmă de glas de copil sau de instrument muzical. Doar două aviziere cu vospea scorojită, de-o parte şi de alta a porţii, şi panoul de deasupra uşii principale te luminează cu privire la destinaţia clădirii. În curte, cu toate că mai sunt câţiva metri până înăuntru, miroase a igrasie. Pereţii şcolii curg. Tencuiala măcinată de timp e adunată la temelie. Amestecată cu apa de ploaie s-a întors la origini, sub formă de ciment.

Grădina din faţă e salbatică pentru un loc central ca Știrbei, unde albul imaculat al dungilor din mijlocul străzii intră în constrast cu verdele gazonului proaspăt. Un corcoduş ale cărui fructe pe vremuri nu apucau să se facă cât unghia, acum e doldora. Doar creanga care atârnă deasupra scărilor principale a fost „ciugulită” de femeile de serviciu. „Am adunat câteva să acrim şi noi ciorba, să nu mai dam bani pe borş”, mărturiseşte una dintre acestea.

Holul principal aduce a criptă. Zidurile înalte, netencuite, apasă pe pianele şchioape şi pe pianinele cu claviatura ştirbă. Mirosul de putred întristează până şi planşele cu chipuri vesele desenate de elevi, lipite răzlet pe pereţi şi pe instrumelete muzicale umflate de umezeală.

E muţenie. Doar câteva voci răzbat prin semi-întunericul unui hol care dă în stânga. În şcoală se află doar trei femei de serviciu, cu cârpe îngălate de mucegai în mâini, o secretară, directorul şi profesoara Nataşa care predă vioară de când se ştie. „Suntem pe drumuri de aproape şase ani. Peste tot suntem priviţi ca nişte intruşi”, rezumă femeia situaţia instituţiei de învăţămant, care şi-a împrăştiat elevii pe unde a apucat odată cu „reabilitarea”. Din spate, de după o uşă prea mică pentru un birou de director, se aude o voce nervoasă. Viorel Maier, şeful instituţiei, poarta o discuţie telefonică legată de nişte instrumente muzicale. După ton e vorba de întârzieri iar conversaţia se lungeste suficient timp cât profesoara să-şi savureze ţigara slim abia aprinsă. „Avem elevi buni şi talentaţi”, continua aceasta trăgând cu sete din filtru. “Sunt unii care fac naveta cu trenul. Pleacă dimineaţa de-acasă, se întorc seara şi ajung şi olimpici”, adaugă profesoara de vioară.

În biroul directorului, care conduce instituţia de 12 ani, abia pătrunde lumina din cauza coroanelor groase care astupă grădina. E transpirat şi cu părul vâlvoi. „De un an şi trei luni nu s-a mai făcut nimic”, zice cu o urmă de resemnare în glas. “Camerele astea, pe care le vedeţi aici la parter, le-am refăcut din banii noştri, ai şcolii. Vedeţi mocheta asta de jos? Am luat-o de la un prieten. Noroc că mă ştiu cu el de mii de ani şi nu mi-a cerut niciun ban”, continua directorul. Pe măsură ce povesteşte se precipită, semn că situaţia l-a adus de-al lungul timpului la capătul răbdărilor. De câţiva ani, de când şcoala a fost inclusă în Programul de Reabilitare a Infrastructurii Educaţionale din Bucureşti, finanţat de Banca Europeană de Investiţii, directorul a avut parte de tot felul de necazuri. Firma care a câştigat contractul în 2007 a fost pusă pe „ţepuială”, susţine acesta, şi a făcut mai mult rău decât bine. Mărturie stau instrumentele de mii de euro pe care a plouat, din cauza că inginerii firmei au decopertat acoperişul în mijlocul toamnei şi „au uitat” să-l refacă. „Am pierdut instrumente de aproape 40.000 de euro”, continua fostul elev, ajuns director al şcolii pe care a absolvit-o.

Cu Gura-Leului la Primărie

În şase ani şcoala a fost doar consolidată şi s-a ales cu un acoperiş nou. În rest, sălile de clasă sunt în paragină cu pereţii mânjiţi de praful de cărămidă muls de şiroaiele de apă scurse de sus. “Măcar nu mai plouă înăuntru”, spune sarcastic profesorul Maier. Asta după mai multe încercări şi presiuni la administraţia locală şi după mai multe vizite de lucru ale primarului Oprescu în care s-a promis reabilitatea urgentă a şcolii. Toate acestea au culminat cu un episod ieşit din comun. “Am stat cu acoperişul desfăcut foarte mult timp. Într-o zi vine la mine Lenuţa(n.r. – femeia de serviciu) cu nişte flori în mână. «Uitaţi domn‘ director, Gura-Leului! Le-am cules de sus», zice ea. Le-am luat, le-am pus într-un pahar de unică folosinţă şi-am plecat la primărie. Eram hotărât să i le dau lui Oprescu şi să-i spun «Domn‘ primar, asta-i fauna spontană de pe Școala de Muzică». Când m-a vazut gardianul a dus mâna la pistol”, povesteşte serios directorul. Demeresul său a făcut în cele din urmă ca şcoala să aibă în al doisprezecelea ceas un acoperiş zdravăn care a costat aproape 200.000 de euro.

Generaţia fără şcoală

Aproape tot ce s-a făcut în cele câteva camere de la parter s-a facut în regie proprie, din banii instituţiei, şi nu de puţine ori s-a apelat şi la fondul şcolii, adică la banii donaţi de părinţii elevilor. „Toţi am pus umărul la treabă. Fiecare dintre noi a apelat cunoştinţele pe care le-a avut. Tot ce s-a făcut până acum s-a făcut pe «căciuleli»”, adaugă directorul. Totuşi, dincolo de instrumentele distruse şi nedespăgubite de constructor, directorul are un singur reget. „Dacă nu se mişcă lucrurile, în doi ani de zile voi avea o generaţie de elevi care va absolvi o şcoală pe care n-au văzut-o niciodată din interior”, conchide acesta.

Primarul general Sorin Oprescu a promis, cu ocazia începerii anului şcolar 2010, că Şcoala de muzică, pe care a vizitat-o de mai multe ori în anii săi de mandat,  va fi terminată până la finalul lui 2011. Conform Siteului Electronic de Achiziţii Publice, nici până acum contractul de reabilitare nu a fost atribuit, după rezilierea, în 2008, a contractului cu firma care mai mult a stricat şcoala de muzică. Licitaţia figurează ca fiind în desfăşurare.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button