Asociația Elevilor din București și Ilfov critică regulamentul unei școli din Sectorul 4 al Capitalei care le scade elevilor nota la purtare pentru posesia de arme și droguri, dar îi exmatriculează pe cei care își vopsesc părul.
AEBI (Asociația Elevilor din București și Ilfov) a transmis duminică un comunicat de presă prin care aduce la cunoștință că Școala gimnazială nr. 194 din Capitală încalcă Statutul Elevului în Regulamentul Intern. În regulament sunt prevăzute măsuri drastice în ceea ce privește ținuta vestimentară, dar și ținuta capitală a elevilor.
Astfel, elevii trebuie să poarte uniforma realizată după un proiect al școlii.
„Ţinuta vestimentară şi capilară a elevelor va fi îngrijită (părul tuns scurt sau lung, dar legat şi pieptănat)”, se menționează în regulament, potrivit informațiilor transmise de AEBI.
Școala subliniază că nu se acceptă părul vopsit, iar atât elevele, cât și elevii care-și vopsesc părul riscă să fie exmatriculați și chiar să fie mutați la o altă școală. De asemenea, fustele nu au voie să fie scurte (cu mai mult de 5-6 cm deasupra genunchiului). Regulamentul nu se oprește aici: școala menționează foarte clar că „Elevele nu vor avea sprâncene pensate, nu se vor farda (ruj, ojă, fond de ten, rimel etc)” și nu recomandă nici încălțămintea cu talpă înaltă pentru că pune „în pericol dezvoltarea normală a copilului”.
AEBI transmite că elevii contestă „aberările şcolii” și își doresc ca aceste bariere în comunicarea elevi-profesori să fie diminuate deoarece prin culoarea părului elevii au oportunitatea să se exprime liber și să-și însușească un stil propriu.
„Ce legătură are părul vopsit cu performanţa elevului?”, întreabă o elevă care studiază într-un liceu din București.
Eleva condamnă cu fermitate lipsa de interes a conducerii școlii nr.194 din Capitală cu privire la sancțiunile care chiar sunt importante, „cum ar fi: deţinerea sau consumarea drogurilor, băuturilor alcoolice sau alte substanţe interzise, care pot influenţa şi avea un impact negativ în viitorul elevului”, transmite sursa citată.
În regulamentul școlii sunt menționate sancțiuni cu privire la substanțele interzise. Următoarele măsuri se iau pentru elevii care dețin sau consumă droguri, băuturi alcoolice sau alte substanţe interzise, ţigări, substanţe etnobotanice şi participă la jocuri de noroc:
„Modul de acţionare a şcolii în cele două situaţii sunt bulversante, şi nu autoritare, ci ilogice faţă de educaţia elevilor care învaţă în unitatea lor de învăţământ”, transmite Asociația Elevilor din București și Ilfov.
AEBI precizează că Statutul Elevului menţionează exmatricularea printre sancţiunile care „nu se pot aplica în învăţământul obligatoriu”, iar deţinerea şi utilizarea de droguri, respectiv arme, în incinta unităţilor de învăţământ sunt strict interzise de acelaşi document, în timp ce părul vopsit sau ţinuta vestimentară, nu, potrivit news.ro.