„Școala Altfel la STB”. Mai mulți elevi de clasa a II-a de la o școală din București au mers la Depoul Dudești, unde au făcut cunoștință cu „tramvaiul cofetărie” și cu vehicule de epocă

07 nov. 2023
2330 afișări
„Școala Altfel la STB”. Mai mulți elevi de clasa a II-a de la o școală din București au mers la Depoul Dudești, unde au făcut cunoștință cu „tramvaiul cofetărie” și cu vehicule de epocă
„Școala Altfel la STB”. Mai mulți elevi de clasa a II-a de la o școală din București au mers la Depoul Dudești, unde au făcut cunoștință cu „tramvaiul cofetărie” și cu vehicule de epocă. Sursa foto: Facebook/ Societatea de Transport București

Mai mulți elevi de clasa a II-a și-au petrecut o zi din „Școala Altfel”, la Depoul Dudești, alături de angajații STB.

Copiii au vizitat „tramvaiul cofetărie”

În cadrul programului „Școala Altfel”, elevii claselor a II-a de la Școala Gimnazială „Sfântul Nicolae” au ales să viziteze unul dintre depourile STB, anume Depoul Dudești.

Zi de zi, merg la școală cu mijloacele de transport ale STB. Și astăzi, în cadrul programului ”Școala Altfel”, copiii au ales tot STB: au venit la noi, la Depoul Dudești”, a transmis Societatea de Transport București pe Facebook.

În timpul vizitei, elevii au vizionat două tramvaie de epocă: tramvaiul Thomson-Houston V09 (n. 1926) și tramvaiul V56 (fabricat în anul 1956).

De asemenea, după ce au admirat cele două tramvaie, copiii au urcat în „tramvaiul cofetărie”, acolo unde s-au delectat cu dulciuri.

Mai apoi, după ce au terminat de mâncat, micuții au vrut să vadă cel mai tânăr tramvai bucureștean: Imperio.

„Școala Altfel” la STB: o istorie a transportului din București, reguli de siguranță și comportament în transportul public. Toate prezentate într-un cadru sigur, vesel și plin de bună dispoziție”, a scris STB în încheiere.

STB își instruiește șoferii

Societatea de Transport București (STB) a anunțat că își instruiește șoferii cu privire la comportamentul neadecvat pe care unii dintre ei îl adoptă în timpul serviciului.

Mai mulți călători s-au plâns de-a lungul timpului și au avut mai multe experiențe neplăcute cu unii dintre șoferi.

În acest sens, șoferii STB au început să facă cursuri de instruire profesională, cu sprijinul Brigăzii Rutiere.

În cadrul acestor cursuri, șoferii învață:

  • cum să se comporte cu călătorii;
  • conducere preventivă;
  • cum să gestioneze anumite situații și agresiuni în trafic.

De asemenea, Directorul General STB, Daniel Istrate, a mai transmis că șoferii care au primit reclamații din partea călătorilor au fost sancționați.

Te-ar putea interesa și:

Cookies