SMART CITY

Schimbări radicale privind admiterea la liceu și înscrierea la grădinițe

Admiterea în liceu se va face, din 2015, cu medie de minimum 5, a anunţat, joi, ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, care a precizat că intervalul de doi ani până la intrarea în vigoare a reglementării este necesar pentru pregătirea acesteia. Anunţul a fost făcut de Pricopie la prezentarea bilanţului anului şcolar 2012-3013 în Capitală, informeaza Rtv.net.

Media de admitere în liceu a fost calculată, până în anul şcolar 2013-2014, ca medie aritmetică dintre media notelor de la evaluarea naţională şi media generală a anilor de gimnaziu.

Din anul şcolar 2013-2014, la calcularea mediei de admitere în liceu, media de la evaluarea naţională va reprezenta 75%, faţă de 50% în anii trecuţi, scăzând astfel la 25% ponderea notelor din ciclul gimnazial.

Anul acesta, peste 6.700 de elevi au fost admişi în clasa a IX-a, la prima etapă de repartizare în licee, cu medii sub 5, majoritatea acestora, respectiv 5.066, fiind repartizaţi în unităţi de învăţământ din mediul urban, iar 1.677, în licee din rural, potrivit datelor centralizate de Ministerul Educaţiei Naţionale.

De asemenea, ministrul a declarat că tot din 2015, copiii în vârstă de 5 ani vor fi obligaţi să meargă în Grupa Mare la grădiniţă. Potrivit ministrului, în prezent, ponderea de cuprindere în învăţământul preşcolar a acestei categorii de vârstă este de 98%.

Ministrul Educaţiei a subiniat că măsura este „adresată” procentului de 2% care nu este cuprins în învământul preşcolar.

Învăţământul general obligatoriu este, în prezent, de 10 clase şi cuprinde învăţământul primar şi cel gimnazial

O altă măsură ce va fi luată va fi mărirea perioadei de formare în şcoala profesională, de la doi la trei ani. Şcoala profesională va începe imediat după încheierea clasei a VIII-a.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button