Schimbări majore în ograda lui Piedone. Consilul Local a decis că locurile de parcare pot fi atribuite și online

31 mart. 2021
653 Afișari
Schimbări majore în ograda lui Piedone. Consilul Local a decis că locurile de parcare pot fi atribuite și online

Consiliul Local Sector 5 a adoptat, în şedinţa de miercuri, un regulament care prevede că locurile de parcare pot fi atribuite şi prin intermediul platformei online.

Hotărârea privind Regulamentul de atribuire şi exploatare a locurilor de parcare de reşedinţă aflate în administrarea Sectorului 5 a fost adoptată cu 17 voturi „pentru” şi 9 abţineri.

Care sunt condițiile pentru atribuirea locurilor de parcare în S5

Potrivit regulamentului, atribuirea, inclusiv păstrarea locurilor în parcările de pe raza Sectorului 5 atribuite deja se va face de Serviciul Parcaje Auto de Reşedinţă, în ordinea cronologică a depunerii cererilor completate depuse la Registratura Primăriei Sectorului 5 şi/sau în baza solicitărilor transmise prin intermediul platformei online, în limita locurilor disponibile, numai cu îndeplinirea, în mod cumulativ, a mai multor condiţii, printre care: nu se poate aloca mai mult de un loc de parcare pentru fiecare apartament/clădire/punct de lucru/sediu social decât în situaţii justificate sau dacă nu sunt alte solicitări; locurile se pot atribui numai pentru autovehiculele proprietate personală a căror masă totală autorizată este mai mică de 3,5 tone, iar dimensiunile acestora să fie de maxim 5,2 metri lungime şi 2,1 metri lăţime, fără oglinzi; se pot acorda numai persoanelor fizice sau juridice care fac dovada că au domiciliul/sediul/punctul de lucru stabilit în Sectorul 5, iar autovehiculul este înmatriculat în România, ambele fiind declarate în cerere.

Locurile se pot atribui pentru autovehicule proprietate personală, pentru cele utilizate în baza unor contracte de leasing doar cu acordul scris al societăţii de leasing sau pentru cele folosite în baza unor contracte de comodat. La data depunerii solicitării autovehiculul trebuie să aibă inspecţia tehnică periodică şi asigurare obligatorie de Răspundere Civilă Auto în termen de valabilitate.

Locurile de parcare se pot acorda pe o rază de 200 de metri faţă de adresa de domiciliu/reşedinţă/sediu social/punct de lucru stabilit pe raza Sectorului 5 şi numai persoanelor care nu figurează cu debite restante către bugetul local al Sectorului 5, condiţie aplicabilă inclusiv celui care doreşte transferul locului.

Persoanele cu dizabilităţi vor avea prioritate la atribuire.

„În prezent, Primăria Sectorului 5 nu are un regulament propriu de atribuire şi exploatare a locurilor de parcare, de aceea ne dorim să avem şi noi un regulament propriu (…) Totodată, desfăşurăm o acţiune de inventariere şi identificare a tuturor locurilor de parcare, a spaţiilor şi terenurilor ce pot fi transformate în locuri de parcare (…) Toate aceste locuri vor fi cartografiate într-o hartă digitală, unde vom da posibilitatea oamenilor să-şi aleagă singuri un loc de parcare doar prin nişte click-uri şi nişte ataşamente ale unor documente solicitate. Avem în vedere totuşi să nu mai solicităm aceste documente, să încheiem nişte protocoale cu DRPCIV în speţă, cu biroul asiguratorilor români”, a declarat Denis Cristian, şeful Serviciului Parcări auto de reşedinţă din cadrul Primăriei Sectorului 5.

El a menţionat că, în prezent, cetăţenii Sectorului 5 care deţin un loc parcare închiriat de la autoritatea locală au obligaţia an de an să vină să-şi reînnoiască acest contract.

„La începutul anului, timp de aproximativ 3 luni, avem foarte mulţi oameni strânşi în faţa Primăriei. Prin acest regulament, cei care-şi achită toate debitele până la data de 31 decembrie anul în curs beneficiază de loc de parcare de reşedinţă, practic contractul i se reînnoieşte”, a adăugat Denis Cristian.

Cookies