ȘTIRI

Vești proaste la început de toamnă: ce scumpiri aduce 1 septembrie

Guvernul a avizat la sfârşitul lunii iulie reducerea taxei pe valoarea adăugată la pâine la 9%, începând cu 1 septembrie, mizând pe o reducere a evaziunii fiscale în industria panificaţiei. Marii retaileri s-au angajat deja să scadă preţul la pâine în conformitate cu diferenţa de 15 procente de la TVA.Pentru a compensa impactul bugetar negativ al reducerii TVA-ului la pâine, Executivul a decis creşterea tot din septembrie a accizelor la alcool şi introducerea de noi accize la bunuri de lux. Toate aceste creşteri de accize se vor vedea în majorarea preţurilor la produsele supuse accizării, scrie realitatea.net.

Preţul biletelor de tren se va majora, diferenţiat, pe zone kilometrice, cu până 10% de la 1 septembrie 2013, potrivit unui Ordin pentru aprobarea tarifelor de deservire generală din transportul feroviar public de călători . Detalii, AICI

Tot de la 1 septembrie vor creşte accizele la alcool şi vor fi introduse şi accize pentru bunuri de lux, cum sunt maşinile cu motor peste 3.000 cmc, bijuterii, obiecte din aur, iahturi, ceasuri de lux şi anumite tipuri de armament, utilizate de persoane fizice, potrivit unei ordonanţe adoptate de la finalul lunii iulie.

Noi accize vor fi introduse la bijuteriile din aur şi platină, cu excepţia verighetelor, nivelul accizei fiind de 1 euro pe gram pentru aurul sub 14K şi doi euro pe gramul de aur de peste 14K.

Pentru confecţiile din blănuri naturale se va plăti o acciză de 50 de euro pentru cele care costă sub 1.500 de euro, acciza crescând gradual până la 1.200 euro pentru blănurile mai scumpe de 6.000 de euro.

Maşinile noi şi rulate (din import) cu motoare mai mari de 3.000 cmc vor fi accizate cu 1 euro pe cmc, potrivit Agerpres, pentru cilindreea care depăşeşte nivelul menţionat.

Armele deţinute de persoanele fizice vor fi accizate gradual, de la 50 de euro pentru cele cu o valoare sub 500 de euro, până la 1.500 de euro pentru cele mai scumpe de 6.000 de euro, iar cartuşele vor fi taxate de asemenea cu 0,1-0,4 euro pe bucată în funcţie de categoria de preţ.

Pentru navele cu vele, mai lungi de 8 metri, se va plăti o acciză de 500 de euro pentru fiecare metru liniar din lungime, iar pentru iahturile cu motor acciza va fi de 10 euro pe CP, dacă motorul este mai mare de 100 CP.

Accizele la alcool vor creşte la 1 septembrie de la 750 euro/hectolitru la 1.000 de euro/hectolitru. Practic băuturile spirtoase, atât cele din comerţ cât şi vinul şi ţuica produse în casă, se vor scumpi cu 25%.

Creşterea accizelor pentru anumite bunuri de lux şi introducerea de accize în cazul altor bunuri este destinată să compenseze impactul bugetar negativ pe care l-ar putea determina reducerea TVA la pâine, de la 24% la 9%, iar veniturile suplimentare din accize sunt estimate la 300 milioane lei până la finalul anului 2013.

Începând din luna septembrie Poşta Română va renunţa la 3.650 de angajaţi, dintr-un total de 32.887 salariaţi câţi are în prezent.

Şi la ANAF vor fi disponibilizate circa 300-400 de persoane în cursul lunii septembrie, după finalizarea procesului de reorganizare din punct de vedere operaţional. O parte dintre angajaţi vor avea posibilitatea să opteze pentru transfer sau pentru detaşare în alte structuri regionale.

Autorităţile au suspendat până la 1 septembrie taxa la podul de la Feteşti pentru cei care se deplasau vinerea de la Bucureşti la Constanţa şi duminica pe sensul Constanţa-Bucureşti, pentru fluidizarea traficului.

Odată cu venirea toamnei, taxa revine pentru toţi şoferii care trec podul peste Dunăre. Se va plăti 11 lei pentru orice vehicul cu masa totală mai mică sau egală de 3,5 tone, 37 lei pentru microbuze şi 49 lei pentru autocare.

 

 


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button