SMART CITY

Schimbări în programa școlară pentru învățământul primar. Ce materii vor fi introduse

Astfel, în programă s-au introdus o oră de limbă modernă pe săptămână la clasa pregătitoare şi o oră de matematică în plus la clasa a II-a, ajungându-se astfel la patru ore pe săptămână, scrie rtv.net.

Ministerul Educaţiei a publicat noile programe şcolare pentru învăţământul primar, menţionând prin ordin de ministru că acestea se vor aplica din septembrie 2013 la clasele pregătitoare şi I-a şi din 2014, pentru clasa a II-a.

Conform planurilor cadru finale, elevii de la clasa pregătitoare şi până la clasa a III-a vor studia „Arte vizuale şi abilităţi practice” de două ori pe săptămână, în timp ce materiile „Educaţie Tehnologică” şi „Educaţie pentru societate” vor dispărea. Apare, în schimb, „Educaţia civică” din clasa a III-a cu o oră pe săptămână.

Elevii de a III-a şi a IV-a vor face două ore de limba străină pe săptămână, iar la clasa I vor fi şapte ore de „Comunicare în limba română”, faţă de cele şase care erau prevăzute iniţial, când planul a fost pus în dezbatere publică în luna februarie.

Educaţia fizică va avea două ore pe săptămână la toate clasele din ciclul primar, urmând ca de la clasa a III-a să se introducă şi o oră de „Joc şi mişcare”. Elevii de la pregătitoare până la clasa a II-a rămân cu două ore de „Muzică şi mişcare” pe săptămână, însă, de la clasa a III-a, disciplina va avea o oră, odată cu introducerea materiei „Joc şi mişcare”.

Religia rămâne tot cu oră pe săptămână. Elevii de la clasa pregătitoare vor face două ore de „Dezvoltare personală” pe săptămână în loc de una, cât era prevăzut iniţial.

Toate orele vor avea o durată de 30-35 de minute la pregătitoare şi clasa I, restul de timp fiind alocat activităţilor recreative, iar la restul claselor din învăţământul primar, orele vor avea o durată de 45 de minute.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button