Ceva nou în Centrul Vechi: Hanul lui Manuc, renovat cu două milioane de euro FOTOGALERIE

de:
12 iun. 2011
8 Afișari
Ceva nou în Centrul Vechi: Hanul lui Manuc, renovat cu două milioane de euro FOTOGALERIE

Hanul lui Manuc ascunde între zidurile sale o istorie cât pentru 10 ceasloave. În cele peste două veacuri de existenţă, a supravietuit mai multor regimuri, războaie şi cutremure majore. În prezent, despre clădire, în afară că a fost retrocedată familiei Cantacuzino în urmă cu caţiva ani, nu se ştie mare lucru. După o investiţie în recondiţionare de aproape două milioane de euro, hanul începe să prindă din nou viaţă. Grădina de vară din curtea interioară este aproape gata iar viitorul restaurant cu specific libanez îşi aşteaptă decoraţiunile. „Lucrăm de zor. La terasă mai avem un pic iar la restaurant asteptăm decoraţiunile. Sunt originale şi tocmai din aceasta cauză întârzie”, explică pentru B365.ro managerul hanului, Dana Schiţelea.

Dupa inaugurarea terasei şi restaurantului, lucrările se vor muta în aripa de Nord, acolo unde cele 33 de camere ale hanului vor fi transformate în butic hotel. „Încercăm ceva nou. Fiecare cameră va avea specificul ei. Abia la anul ne vom apuca de treabă. Tot atunci vom restaura şi sala istorică(n.r. – încăperea unde s-a semnat Pacea de la Bucureşti în 1812) Totul merge extrem de greu pentru că şi pentru un cui pe care îl batem într-o scândură e nevoie de autorizaţie de construcţie de la Primăria Generală”, mai spune managerul. Tot din cauza Primăriei Generale şi inaugurarea terasei trenează. În dreptul porţilor dinspre Universitate, principala cale de acces către curtea interioară a hanului, este un şantier continuu. „Aşteptăm să vedem ce se întâmplă cu şantierul din spate. Au săpat de trei ori, în acelaşi loc, în jumatate de an. Nu putem da drumul la terasa când în faţa porţii principale sunt gropi”, adaugă Dana Schiţelea.

O alta problemă pentru administratorii hanului o reprezintă şi artistii urbani care-şi lasă semnăturile pe pereţii hanului. De jur-împrejurul imobilului, pe fiecare metru patrat de zugrăveala albă sunt urme de spray-uri cu vopsea. Cu toate că Hanul lui Manuc se află la câţiva zeci de metri de Secţia 10 de Poliţie, administratorii se tem să zugrăvească pe-afară clădirea. ”Vă daţi seama ce înseamnă pentru un graffer un perete alb. Am tot primit garanţii de la secţia de poliţie de lângă noi, însă nu s-a întâmplat nimic. Aşteptăm să se termine lucrările în spate, să zugrăvim tot şi să angajam un paznic”, mai spune managerul hanului.

Despre Hanul lui Manuc

Hanul lui Manuc a fost construit între anii 1806-1808 de către Manuc Marzaian sau Manuc Bei aşa cum era cunoscut în aceea vreme. Imobilul impresiona prin dimensiunile sale şi era una dintre cele mai frumoase construcţii din Valahia. Cu 15 pivniţe în subsol, la parter 23 de prăvălii cu diverse acareturi, două saloane mari, zece magazii, camere pentru servitori, bucătării şi un tunel în care încăpeau peste 500 de persoane, hanul reprezenta la vremea respectivă „popasul elegant de la portile Orientului”.

Cookies