Cererea eliberării unui nou permis de conducere se poate face prin e-mail, începând de azi

de:
08 aug. 2013
0 Afișari
Cererea eliberării unui nou permis de conducere se poate face prin e-mail, începând de azi

Astfel, în cazul în care vă pierdeţi permisul, vi se fură sau vă expiră sau în cazul în care vă schimbaţi numele, puteţi trimite actele prin mail fără să mai fie nevoie să vă deplasaţi la Direcţia de Înmatriculări, informează Capital.

Cererea pentru eliberarea permisului de conducere cu o nouă valabilitate administrativă sau a duplicatului, prevăzută în anexă, se depune împreună cu următoarele documente:

a) actul de identitate al titularului din care rezultă că acesta are domiciliul sau reşedinţa în România, în original şi copie, sau, în cazurile prevăzute la art. 2 alin. (2) şi (3), numai în copie;

b) procura specială şi actul de identitate al mandatarului, în original şi copie, în cazul prevăzut la art. 2 alin. (2);

c) dovada plăţii taxelor şi tarifelor aferente eliberării permisului de conducere;

d) documentul emis de o unitate medicală autorizată, din care rezultă că titularul este apt din punct de vedere medical să conducă autovehicule din categoria pentru care solicită eliberarea permisului de conducere, numai în cazul prevăzut la art. 1 lit. a);

e) permisul de conducere, atunci când acesta se află în posesia titularului;

f) două fotografii ale titularului, color, în format 35 x 38,5 mm, de dată recentă, în cazul prevăzut la art. 2 alin. (2) şi în cazul cererilor depuse la alt serviciu public comunitar decât cel de la domiciliul solicitantului.

Permisul de conducere se livrează la adresa din România indicată de titular sau se ridică de către acesta de la serviciul public comunitar indicat în cerere. În cazul în care titularul nu poate fi identificat la adresa indicată în cerere, permisul de conducere se va ridica de la serviciul public comunitar în a cărui competenţă teritorială se află această adresă.

În cazul în care cererea a fost transmisă prin corespondenţă, permisul de conducere se ridică de la serviciul public comunitar menţionat de solicitant în cerere. În cazul în care cererea a fost transmisă prin poşta electronică, pentru ridicarea permisului de conducere titularul depune la serviciul public comunitar, în original, documentele ale căror copii au fost transmise.

Citiți și Veste bună pentru şoferi: Permisul auto va veni direct prin Poştă.

Cookies