Schimb de exponate în București: Art Safari schimbă opere de artă cu lucrări de la un alt muzeu mai puțin frecventat

07 nov. 2022
141 Afișari
Schimb de exponate în București: Art Safari schimbă opere de artă cu lucrări de la un alt muzeu mai puțin frecventat

Două expoziții simultane se deschid, săptămâna aceasta, la Art Safari și Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi, care pot fi vizitate până pe 20 noiembrie. Politica schimbului de exponate a fost experimentată cu Muzeul Antipa, ulterior Art Safari realizând mai multe transferuri de lucrări în scop de popularizare a altor muzee.

Pe lângă beneficiul de a vedea exponatele unui alt muzeu, biletul la Art Safari oferă acces și la Muzeul Hărților, în perioada celor două expoziții.

La Art Safari pot fi văzute începând de joi, 10 noiembrie, hărți spectaculoase care spun povești și arată traseul pictorului-călător al artei românești, Ștefan Popescu.

Printre exponatele aduse la Art Safari de la Muzeul Hărților se numără și un Plan al Bucureștiului din 1895 – 1899. Pe plan se pot observa principalele străzi și bulevarde din centrul orașului, precum și repere importante și astăzi, precum: Universitatea, Palatul Regal, Grădina Cișmigiu, Dâmbovița etc.

Tot de la Muzeul Hărților este adusă și „Harta plastică a României”, harta fizică și administrativă a României Mari realizată în 1922-1923.

La Muzeul Hărților, pe strada Londra 39, Art Safari organizează o expoziție temporară cu lucrări valoroase de Ștefan Popescu și artă contemporană semnată de artistul clujean Mihai Mureșan.

La Art Safari se află în Palatul Dacia-România, din strada Lipscani nr. 18-20. Biletele pot fi achiziționate online pe site-ul Art Safari.

Îți recomandăm și:

Zaraza. Povestea femeii adorate în București, cândva. Să-ți spun eu câți au plâns nebuni după ea și câți au murit

Tic-tac, s-au reparat. Primăria a reparat ceasurile stradale amplasate în parcuri sau în zone simbol ale Bucureștiului

Erau clădiri gri și jerpelite ascunse printre blocuri din București, acum sunt pline de viață. Centrale termice și ganguri pictate de tineri artiști

Cookies