Schema „Victime de Centrul Vechi”. Mai mulți turiști străini, îmbătați și jefuiți în centrul turistic al Bucureștiului. Polițiștii au reținut opt suspecți

12 iun. 2024
638 afișări
Schema „Victime de Centrul Vechi”. Mai mulți turiști străini, îmbătați și jefuiți în centrul turistic al Bucureștiului. Polițiștii au reținut opt suspecți
Sursa foto: Agerpres

Mai multe persoane din București și Ilfov sunt acuzate că au abordat cetățeni străini, îi invitau să consume alcool în exces și le sustrăgeau bani de pe carduri sau telefoanele mobile. În unele cazuri, suspecții ar fi recurs chiar la violență și chiar la lipsire de libertate a victimelor. Potrivit unor surse apropiate anchetei, ar fi vorba despre mai multe persoane care lucrau la baruri din Centrul Vechi, de la administratori la barmani, hostesse și ospătari.

Direcția Generală de Poliție a Municipiului București a pornit miercuri dimineață nu mai puțin de 17 percheziții la adrese din București și Ilfov. Este vorba despre un dosar de furt, tâlhărie calificată, acces ilegal la un sistem informatic, lipsire de libertate în mod ilegal, tăinuire și efectuare de tranzacții în mod fraudulos. Este vorba despre opt persoane care vor fi duse la audieri după ce mai mulți cetățeni străini au fost invitați să consume alcool în exces pentru a le sustrage apoi bani din conturi, fie de pe telefoane, fie direct de pe carduri.

”Ulterior, profitând de starea vulnerabilă a acestora, cauzată de efectul consumului de alcool, le-ar fi manipulat telefoanele mobile sau cardurile bancare, efectuând mai multe tranzacţii financiare sau procedau la transferarea unor sume de bani prin intermediul unor aplicaţii de banking, către diferite conturi. Din cercetări, s-a stabilit că în unele cazuri bănuiţii ar fi sustras sau ar fi deposedat, prin violenţă, persoanele vătămate de anumite bunuri, inclusiv prin lipsirea de libertate în mod ilegal a acestora”, se arată în comunicatul de presă al Poliției.

Tastau 10.000 de lei în loc de 1.000 de lei pe POS, tastau de mai multe ori o băutură, și multe alte tehnici

Administratorii unor baruri aflate în Centrul Vechi ar fi coordonat aceste activități ilegale. Aceștia ar fi recurs în repetate rânduri la angajații lor – barmani, hostesse, ospătari, de exemplu, pentru a aborda turiști străini și a-i convinge să bea sau să stea cu femei la barurile lor. Când ajungeau în stare avansată de ebrietate, angajații profitau de asta și fie facturau 10.000 în loc de 1.000 de lei, fie introduceau același produs de mai multe ori pe bon, fie rețineau PIN-ul cardurilor și apoi foloseau cardurile ilegal pentru achiziții.

„Cu sprijinul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională, a fost înregistrată plângerea unui cetăţean strain, prin care acesta reclama că în data de 26.11.2023, în jurul orei 01:00, în timp ce se afla pe o alee din Centrul Vechi, a fost abordat de cinci bărbaţi care, prin violenţă, l-au deposedat de telefonul mobil şi de portofel, i-au accesat fără drept telefonul de pe care au efectuat o serie de tranzacţii financare în valoare totală de peste 15.000 de lei.
Un alt caz este cel înregistrat la jumătatea lunii martie, când un bărbat a reclamat că, în timp ce se afla în zona cluburilor din Centrul Vechi, au fost efectuate fără consimţământul şi ştirea sa 16 tranzacţii cu suma totală de peste 150.000 de lei.”, au mai transmis autoritățile.

Numărul persoanelor jefuite este unul însemnat

Autoritățile au relatat cum un cetățean străin care era într-un apartament din Sectorul 3 a rămas fără mai multe documente, carduri bancare și fără telefon mobil. Pe 12 mai, Serviciul de Poliție din Centrul Vechi a fost sesizat prin numărul de urgență 112 cu privire la un caz aparte – un bărbat se afla la etajul 1 al unui imobil și părea să fie blocat, cerând ajutor trecătorilor. Timp de o săptămână, acesta ar fi fost încuiat într-un club de masaj de mai mulți bărbați, care i-ar fi sustras în repetate rânduri bani de pe cardul acestuia de la mai multe POS-uri și bancomate.

CITEȘTE ȘI

Cookies