Schema „Sucul și Covorașul” de la supermarket. Cum a păcălit un bucureștean casele self-pay, până l-au prins cu sacoșa necuvenit de plină și-a ajuns în arest

11 ian. 2026
1523 afișări
Schema
Schema "Sucul și Covorașul" de la supermarket. Cum a păcălit un bucureștean casele self-pay, până l-au prins cu sacoșa necuvenit de plină și-a ajuns în arest | Foto simbol: Freepik

Polițiștii au reținut un bărbat după ce a furat de mai multe ori dintr-un complex comercial din Sectorul 2 al Capitalei Acuzatul folosea o anumită schemă la casele de marcat self-pay.

A fost reținut 24 de ore

Agenții de poliție au reținut un bărbat care a furat de mai multe ori dintr-un complex comercial, scrie Hotnews. Situația s-a petrecut într-un complex comercial din Sectorul 2 al Capitalei.

Individul de 56 de ani avea o anumită schemă la casele de marcat self-pay, prin care reușea să ia mai multe produse decât scria pe bonul fiscal plătit.

Câțiva reprezentanți al magazinului au sunat la 112 pentru a reclama infracțiunea bărbatului, în ziua de 9 ianuarie, în jurul orei 13:50. Bărbatul a fost observat la casele de marcat cu un număr mai mare de produse în pungi față de cel al celor scanate.

Ajunși acolo, oamenii legii l-au identificat pe bărbatul în cauză. Acesta a scanat codul de bare al unei sticle de suc. Dar avea de fapt un set de covorașe auto. S- stabilit că bărbatul nu plătise covorașele, ci sticla de suc.

Repeta schema pentru a lua lucruri, fără să le plătească

Polițiștii au făcut mai multe verificări în acest caz. S-a stabilit faptul că bărbatul a mai procedat așa, în perioada 28 decembrie 2025 – 9 ianuarie, de mai multe ori.

În urma unui control al camerelor de supraveghere, polițiștii au ajuns la următoarele concluzii:

Pe 28 decembrie 2025, în jurul orei 13:15, acesta a indus în eroare societatea comercială prin scanarea codului de bare al unei sticle de suc, trecând ulterior linia caselor de marcat având asupra sa 5 sticle de suc, fără a le achita, cauzând un prejudiciu de 29,95 lei.

Pe 31 decembrie 2025, a achitat contravaloarea unui aspirator în valoare de 249,99 lei, pe care ulterior l-a schimbat cu un alt aspirator în valoare de 2.499,99 lei, prezentând bonul fiscal inițial în momentul trecerii de casele de marcat.

Pe 5 ianuarie 2026, a indus în eroare societatea comercială prin scanarea codului de bare al unei sticle de whisky în valoare de 54 de lei, ulterior trecând linia caselor de marcat având asupra sa o sticlă de whisky în valoare de 447 de lei, cauzând un prejudiciu de 393 de lei. După cîteva minute, a repetat fapta, scanând o sticlă de whisky în valoare de 54 de lei, trecând linia caselor de marcat cu o sticlă de 447 de lei, prejudiciul fiind de 392 de lei.

Pe 9 ianurie 2026, în jurul orei 13:30, prin același mod de operare, a trecut linia caselor de marcat având asupra sa un set de covorașe auto, fără a le achita, cauzând un prejudiciu de 193,31 lei.

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies