Scara de bloc din București cu picturi și mozaic pe pereți, după trei ani GALERIE FOTO

de:
19 mart. 2015
58 Afișari
Scara de bloc din București cu picturi și mozaic pe pereți, după trei ani GALERIE FOTO

În urmă cu trei ani, o echipă de artiști au remodelat o scară din București în cadrul unui proiect care avea ca scop punerea în valoarea a moștenirii culturale și istorice locale. Curioși să vedem ce ecou au, printre bucureșteni, astfel de inițiative și cât timp au rezistat picturile și mozaicul pe pereții scării de bloc, am fost la fața locului. Și, deși există această opinie comună printre locuitorii Capitalei cum că astfel de pe proiecte nu rezistă, pentru că se va găsi cineva să le strice, locuitorii de pe bulevardul I.C. Brătianu, nr. 44, scara B au dovedit că acest lucru nu este adevărat. Picturile și mozaicul de pe pereții scării de bloc au fost păstrate în stare intactă timp de trei ani, după cum se poate observa și din fotografiile de mai jos.

Sopul proiectului „Remodelarea Spațiului Comun la Bloc” este promovarea unui model inovativ de reamenajare a spaţiilor de folosinţă în comun din scările blocurilor vechi, care să pună în valoare moștenirea culturală și istorică locală.

Proiectul a propus bucureștenilor care locuiesc la bloc să aplice la concursul pentru amenajarea și redecorarea scării de bloc unde locuiesc. Principala condiție a fost ca aplicanții să convingă comisia de evaluare ca numele străzii sau istoria cartierului ascund povești interesante, care să fie transpuse tematic în remodelarea scării de bloc câștigătoare.

Câștigătorii concursului au fost locatarii din str. I.C. Brătianu nr. 44, scara B, aflată în prelungirea străzii Covaci, în zona Centrului Vechi din București. Clădirea a fost construită, în anii ’60, în perioada lui Gheorghe Gheorghiu Dej și este un exemplu tipic de edificiu comunist construit după război. 

Timp de 4 săptămâni, interiorul scării de bloc a fost parțial reamenajat, fiind transformat dintr-un spațiu impersonal, gri și anost într-un spațiu nou și primitor, stilizat cu elemente estetice care te îmbie să redescoperi istoria zonei. 

Pentru decorarea scării de bloc, artiștii s-au concentrat pe zona centrului istoric, așa că doi dintre pereți sunt ocupați cu hărți în stiluri diferite ale acestei zone. Cel de-al treilea perete a fost ocupat de un mozaic. Latura de sus a pereților este decorată cu un motiv floral portocaliu și albastru.

 

Cookies