HUFFÎN BUCUREȘTILIBERTATEAȘTIRI

Scandalos! Ce pedeapsă a primit directoarea unei grădiniței din București după ce a agresat șase copii

O directoare de grădiniță din București, acuzată în 2017 că a agresat șase copii, și-a primit, după trei ani, pedeapsa. Scandalos este faptul că femeia a primit o condamnare cu suspendare. Cu toate acestea, va avea de achitat daune morale de zeci de mii de euro.

Ioana Neagu, directoarea grădiniţei particulare „Flipper Garden” din Bucureşti, acuzată că ar fi agresat mai mulţi copii, a fost condamnată de Judecătoria Sectorului 5 la doi ani şi opt luni închisoare cu suspendare şi plata unei amenzi penale de 58.000 lei, pentru săvârşirea infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului.

Ce a decis instanța

Potrivit deciziei instanţei, directoarea a fost achitată pentru o parte dintre acuzaţii, pe motiv că nu există probe sau fapta nu e prevăzută de legea penală, însă a fost condamnată pentru alte fapte, cu suspendarea executării pedepsei.

Instanţa a impus un termen de supraveghere de 4 ani, perioadă în care directoarea trebuie să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţiile din comunitate.

De asemenea, ea trebuie să efectueze 110 zile muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Bragadiru sau în cadrul Fundaţiei pentru Promovarea Sancţiunilor Comunitare Bucureşti.

Pe de altă parte, magistraţii i-au interzis directoarei să comunice cu victimele sau cu părinţii acestora şi nu are voie să se apropie la o distanţă mai mică de 20 de metri de locuinţele sau unităţile de învăţământ frecventate de copiii pe care i-a agresat.

Daune morale de zeci de mii de euro

Ioana Neagu mai trebuie să achite părinţilor copiilor agresaţi daune morale în sumă totală de 34.000 de euro. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

Ioana Neagu a fost trimisă în judecată în martie 2017, fiind acuzată de procurori că a agresat şase copii, cu vârsta cuprinsă între 1 şi 6 ani, care erau înscrişi la grădiniţa unde era directoare. Ancheta în acest caz a fost demarată după ce în presă au apărut imagini cu directoarea care îi lovea pe cei mici.

Astfel, în imaginile suprinse de camerele de supraveghere, directoarea o trage pe o fetiţă de păr şi o pune într-un colţ. De asemenea, la ora de somn, supărată pe doi copii care făceau gălăgie, femeia îi smulge din pătuţ şi îi târăşte pe jos, după care îi pune pe hol cu faţa la perete, drept pedeapsă.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button