ARHIVA B365

Scandal la echipa națională de fotbal: Tricolorii au chefuit până în zori după umilința cu Olanda

„Jucătorii au chefuit după meci până dimineaţă, unii jucători nu au ajuns nici la 07.00 dimineaţa. Am informaţia de la un om din interior, e sigur. Publicul trebuie să cunoască, să ştie. Asta se întamplă dacă nu poţi stăpâni echipa. Sunt două motive pentru care jucătorii beau, necazul sau bucuria. Trebuie să existe o limită, cineva să-i ţină în frâu. Staful unde era? E o haită de oameni acolo, lângă el, care sunt plătiţi”, a declarat Dragomir, la Realitatea TV.

Oficialul ligii, care ocupă şi funcţia de prim-vicepreşedinte al Federaţiei Române de Fotbal, a precizat că la petrecere „au fost mai mulţi jucători tineri, iar de la Steaua au fost vreo şase-şapte”.Şeful LPF crede că fără disciplină tricolorii nu au nicio şansă să ajungă la Mondiale şi s-a arătat contrariat că astfel de acte de indisciplină ale fotbaliştilor nu au fost făcute publice de selecţionerul Victor Piţurcă sau de altcineva din staff-ul FRF. Cu antecedente, Adrian Mutu nu a fost de această dată implicat în această escapadă, susţine Dumitru Dragomir, care a precizat că internaţionalul român era prea supărat pentru că nu a fost titular.

Dumitru Dragomir a precizat că dacă era în locul lui Adrian Mutu ar fi refuzat să intre pe teren când scorul era 0-3. „Nu o înţeleg pe asta cu introducerea lui Mutu la 3-0. Ce să facă, să întoarcă el rezultatul sau să nu se supere? Eu dacă aş fi fost în locul lui Mutu, nu aş fi intrat la 3-0 nici dacă mă împuşca”, a completat Dragomir.

Echipa naţională a României a fost învinsă, marţi, în deplasare, pe Amsterdam ArenA, cu scorul de 4-0 (1-0), de reprezentativa Olandei, într-un meci din grupa D a preliminariilor Cupei Mondiale din 2014.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button