ARHIVA B365

Scandal la antrenamentul lui Dinamo. Mai mulţi fani beţi de la Universitatea Cluj au fost bătuţi

Aflaţi într-o stare avansată de ebrietate, doi dintre suporterii clujeni au încercat să intre pe teren, ţipând şi înjurând spre jucătorii lui Dinamo. Doar unul dintre aceştia a reuşit însă să sară gardul şi, în momentul în care s-a apropiat de jucătorii antrenaţi de Gheorghe Mulţescu, a fost lovit de aceştia.

Fanul a fost dus în cele din urmă la Spitalul de Urgenţă, pentru a primi îngrijiri medicale.

„Au intrat peste noi, probabil pentru că i-am bătut cu 6-0 în campionat. Poliţia a intervenit imediat, iar cei doi suporteri erau foarte beţi, chiar miroseau a băutură. Noi, jucătorii suntem cu toţii ok. Nu avem răni, suntem bine”, a declarat unul dintre jucătorii lui Dinamo pentru ProSport.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button