Scandal în PSD: Șerban Nicolae cere revizuirea procedurii de vot pentru conducerea partidului

de:
24 sept. 2015
0 Afișari
Scandal în PSD: Șerban Nicolae cere revizuirea procedurii de vot pentru conducerea partidului

Nemulțumit de modul în care vor avea loc Congresul PSD și alegerile pentru funcțiile de conducere în partid, senatorul social-democrat Șerban Nicolae a adresat o scrisoare președintelui interimar al PSD, Liviu Dragnea, depusă la secretariatul general al partidului.

În această scrisoare, citată de psnews.ro, senatorul susține că această organizare este „profund viciată, nestatutară și confuză”, reclamând „procedura cu totul nouă, necunoscută și nefamiliară membrilor de partid chemați să voteze”.

Vă prezentăm integral scrisoarea senatorului PSD Șerban Nicolae:

„Domnului Liviu DRAGNEA – președinte interimar al PSD
Membrilor Comitetului Executiv Național

Stimați colegi,
Partidul Social Democrat parcurge o perioadă nefiresc de agitată ale cărei consecințe nu pot fi benefice. Demisiile președintelui PSD și președintelui executiv au impus organizarea unui Congres și a alegerilor pentru funcțiile de conducere încă în acest an. De bună credință și sinceră intenție am dorit să mă implic și mi-am asumat responsabilitatea realizării unui proiect politic și a coagulării unei echipe care să traseze obiectivele partidului pentru perioada următoare și care să răspundă preocupărilor legitime ale membrilor de partid. Asumarea unui asemenea proiect impune și responsabilitatea aplicării acestuia, motiv pentru care mi-am anunțat public candidatura la funcția de președinte al Partidului Social Democrat.

Ceea ce se întâmplă, însă, în aceste zile, este îngrijorător și poate afecta pe termen lung întregul demers politic al partidului, subminându-i credibilitatea și respectabilitatea construite, cu atâtea eforturi, în peste 25 de ani.

Organizarea Congresului și a alegerilor pentru funcțiile de conducere la nivel național este profund viciată, nestatutară și confuză. Astfel, într-un mod netransparent, se inventează, o procedură cu totul nouă, necunoscută și nefamiliară membrilor de partid chemați să voteze, peste doar trei săptămâni, candidați ale căror proiecte politice nu au cum să le cunoască și evalueze obiectiv. S-au introdus restricții nestatutare de candidatură, ceea ce denotă, nu doar o lipsă de legalitate, ci, mult mai grav, o nefirească suspiciune cu privire la seriozitatea, discernământul și spiritul analitic al propriilor colegi de partid. În paralel cu procedurile de înscriere a candidaturilor și de obținere a susținerii acestora sunt încă în desfășurare conferințe județene (unele se vor ține după încheierea acestor proceduri!), în vreme ce majoritatea acestora s-au ținut deja, fără ca să se cunoască data alegerilor ori a Congresului, condițiile de participare, proiectele ce sunt supuse dezbaterii și competiției.

Nu este de mirare, în asemenea condiții, faptul că sunt organizații județene care, prin comitetele executive, își exprimă susținerea pentru un candidat care nu a făcut o asemenea solicitare și fără a-i vedea proiectul politic, nefiind încă înscris în cursă. Este regretabil și dăunător că un vicepreședinte al partidului își anunță intrarea în competiția pentru funcția de președinte al PSD cu motivația, exclusivă, a dosarelor penale ale președintelui interimar și premierului în exercițiu, rostind, practic, în sediul PSD, sinteza moțiunii de cenzură formulată de adversarii politici. Același candidat, la interval de o zi, își anunță retragerea din cursă, intrând în echipa președintelui interimar, a cărui condamnare penală o reamintise public. Toate acestea fără o reacție serioasă și coerentă în fața unui evident prejudiciu de imagine pentru partid.

În aceste condiții, alegerile interne, fără transparență, corectitudine și egalitate de arme, sunt profund viciate, lipsite de credibilitate și generatoare de mari deservicii aduse partidului.

La sugestia multor membrii de partid și cu sprijinul unor colegi, am creionat un proiect politic – „PSD – Puternic și pregătit, pentru România”. Pornind de la preocupările legitime ale membrilor, preluate chiar de la baza partidului, acest proiect reprezintă viziunea unei echipe, obiectivele asumate și ansamblul de răspunsuri pe care PSD îl prezintă atât în interior, membrilor săi, cât și în exterior, simpatizanților și susținătorilor. Intenția onestă a fost aceea de pune la dispoziția colegilor de partid, inclusiv actualei conduceri, spre dezbatere și aprofundare acestei idei, această viziune. Am sperat că poate face obiectul unei competiții oneste, deschise, transparente, în care respectul pentru fiecare dintre colegi și pentru PSD să oblige la asumarea și explicarea fiecărei opțiuni exprimate în cuprinsul proiectului.

În actuala organizare, o asemenea competiție nu există. Transparența, onestitatea, egalitatea armelor lipsesc în mod regretabil, fiind înlocuite cu reguli nestatutare, aranjamente dubioase și o nefiresc de agresivă adversitate între colegi. O conducere aleasă în aceste circumstanțe va avea un grad sporit de autoritate. Dar va fi lipsită de credibilitate și legitimitate. Înțeleg, din toate acestea, că, de fapt, candidatura mea, și doar aceasta, este cea care a deranjat, care a produs tulburarea aranjamentelor care ar fi rezolvat rapid împărțirea funcțiilor deja negociate. E firesc. Eu nu am ce căuta în asemenea manevre. Interesul meu este public și legitim asumat. Sunt membru al acestui partid încă de la înființarea sa și locul meu este alături de colegi, de simpli membri de partid. Pentru mine, competiția internă este una între colegi și are ca unică rațiune interesul legitim al partidului nostru.

Fac apel la președintele interimar al PSD și la membrii Comitetului Executiv Național. Opriți întreaga procedură a alegerilor și readuceți competiția internă în limitele statutare, ale respectului și încrederii între colegi. Nu poate exista credibilitate și nu va exista legitimitate pentru o conducere aleasă în condițiile fixate. Cei al căror vot se cere nu au putut vedea ofertele politice ideile și viziunile candidaților, nu au putut cântări, în mod onest și transparent, argumentele și contra-argumentele fiecăruia. Mai este încă timp. Că se va merge pe această discutabilă formulă de vot, că se va reveni la procedura, niciodată contestată, a alegerii funcțiilor în Congres, rămâne de stabilit, dar alegerile trebuie să se desfășoare transparent, statutar și în condiții de egalitate. Altfel, simplele declarații de intenție rămân goale de conținut, sunt necredibile și produc mari deservicii pentru PSD.

Dacă prețul pentru revenirea la normalitate și corectitudine depinde de mine, sunt hotărât și anunț public că nu voi mai candida, de această dată, pentru niciuna dintre funcțiile de conducere. Voi pune, fără pretenții, la dispoziția colegilor, ideile la care am lucrat, propunerile și proiectul politic pe care aș fi vrut să-mi bazez candidatura.

Pentru mine, respectul față de colegii de partid și față de interesul legitim al PSD reprezintă o chestiune nenegociabilă și care prevalează în fața oricărei ambiții personale. Toate aceste lucruri vreau să le spun direct și să le argumentez în fața Comitetului Executiv Național. Respectând Statutul PSD, mă voi prezenta în fața membrilor acestui for la proxima sa reuniune și cred că demersul meu va fi analizat cu bună-credință și responsabilitate.

Cu prietenie și considerație,
Șerban NICOLAE”

Cookies