Mitică Dragomir, fostul șef al Ligii Profesionale de Fotbal, a fost implicat seara trecută într-un scandal. Acesta a avut loc chiar în centrul Bucureștiului.
Mitică Dragomir a avut noaptea trecută o altercație cu protestatarul Marian Ceaușescu în centul Capitalei.
Fostul șef al Ligii Profesionale de Fotbal a fost întâmpinat de protestatar la ieșirea dintre-o televiziune. Enervat pe insultele ce i-au fost adresate de Marian Ceaușescu, Mitică Dragomir l-a înjurat pe cunoscutul protestatar, iar mai apoi a sărit la bătaie împreună cu bodyguardul său.
Imediat după acest incident fostul șef al Ligii Profesionale de Fotbal a urcat în mașina care îl aștepta și a plecat de la locul incidentului.
Se pare că în urma acestui conflict, protestatarul a fost nevoit să meargă la Spitalul de Oftalmologie. Acesta ar fi fost lovit la un ochi și a avut nevoie de îngrijiri medicale, conform Antena 3.
Agenții din cadrul Secției 1 de Poliție s-au sesizat din oficiu în această cauză. După ce au văzut imaginile în care fostul șef al Ligii Profesionale de Fotbal sare la bătaie, polițiștii au deschis o anchetă.
Cu privire la imaginile apărute în spațiul public, în care a avut loc o agresiune între mai multe persoane, Serviciul Informare și Relații Publice din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București este abilitat să comunice următoarele:
Polițiștii Secției 1 s-au sesizat din oficiu, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs evenimentul”, a transmis Poliția Capitalei.
Protestatarul Marian Ceaușescu a filmat tot incidentul și l-a postat pe pagina sa de Facebook. Iată clipul și mesajul transmis de acesta:
Milițianul BORFAȘ, Mitică Dragomir, a sărit la bătaie și m-a lovit cu pumnul în ochi.