Scandal de proporții într-un parc din București. Cearta dintre doi copii a dus la un conflict între părinți, iar o femeie a fost rănită

08 sept. 2021
505 Afișari
Scandal de proporții într-un parc din București. Cearta dintre doi copii a dus la un conflict între părinți, iar o femeie a fost rănită
Scandal de proporții într-un parc din București. Cearta dintre doi copii a dus la un conflict între părinți, iar o femeie a fost rănită. Sursa foto: Bugetul.ro

Scandal într-un parc din Sectorul 3 al Capitalei. Cearta a doi copii petrecută marți seară a dus la izbucnirea unui conflict serios între mai mulți adulți, printre care și părinții celor doi, La fața locului a intervenit poliția, asta după ce o femeie a fost rănită.

Momente tensionate marți seară într-un parc din Sectorul 3 din Capitală. Un scandal ar fi pornit în urma unor certuri între doi copii, însă situația a degenerat și ceartă s-au implicat mai mulți adulți, printre care și părinții celor doi. În cadrul acestui incident a fost rănită o femeie, iar unul dintre bărbații „scandalagii” a fost prins asupra sa cu un obiect contondent, potrivit Digi24

Scandal într-un parc din Capitală. Toate persoanele implicate au ajuns la audieri

Polițiștii au aflat de conflict și de femeia rănită doar în momentul în care au fost solicitați la fața locului prin intermediul unui apel la numărul 112. În cele din urmă, agenții de poliție au ajuns la fața locului, unde au realizat că scandalul a fost început de cei doi copii, însă a fost dus mai departe de părinți și de alte două persoane, apropiate celor două familii implicate în acest episod. Cearta s-a terminat subit odată ce o femeie a fost rănită la picior.

În seara, de 07. 09.2021, în jurul orei 20.30, prin apel 112 a fost sesizat un conflict, între două persoane, în interiorul unui parc din sectorul 3. La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Secţiei 12, care au depistat şi identificat mai multe persoane. În fapt, din primele date a rezultat faptul că doi minori au avut un conflict, ulterior părinţii, dar şi alte două persoane intervenind în dispută”, a anunțat Poliţia Capitalei.

De asemenea, un aspect neobișnuit al acestui eveniment este reprezentat de faptul că unul dintre bărbații „scandalagii” avea la el un obiect contondent.

„Toate persoanele implicate au fost conduse la sediul subunităţii de poliţie pentru audieri. Asupra unui bărbat a fost găsit un obiect contondent. În cauză au fost declanşate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire şi alte violenţe, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase”, au mai subliniat agenții de securitate de la fața locului.

Cookies