Exasperați de lipsurile cauzate de sistemul centralizat de termoficare din București, care este mult prea vechi și avariat pentru a asigura necesarul constant de apă caldă al întregii Capitale, locuitorii Bucureștiului s-au îndreptat către firmele de debranșare. Din păcate pentru ei, firmele din acest domeniu au fost copleșite în această perioadă de numărul de cereri de trecere pe centrală termică personală.
Sătui de oprirea apei calde anunțată mult prea din scurt, dar și cu amintirea dușurilor cu apă încălzită proaspătă în minte, din ce în ce mai mulți bucureșteni au luat decizia de a se debranșa de la rețeaua publică de energie. Din păcate pentru ei, cererile se pot trimite doar până pe 31 august, iar majoritatea firmelor care se ocupă cu servicii de debranșare au programul plin și pot primi clienți doar pentru anul 2022, potrivit Europa Liberă.
Acest lucru a fost confirmat și de un inginer din domeniu, care a precizat faptul că în acest an cererea pentru astfel de servicii a crescut extrem de mult, peste așteptări. Prin urmare, majoritatea firmelor nu mai preiau comenzi de debranșare.
„Eu nu mai iau lucrări. Sezonul de debranșare este până în 31 august, însă anul acesta, față de alți ani, cererea este foarte mare iar noi suntem un număr limitat de firme care lucrăm acest tip de proiect. Cererea a depășit puterea noastră de a lucra”, a declarat Mari, un inginer termoenergetician din domeniu.
Aceasta dă vina pe vreme. dar și pe numărul scăzut de forță de muncă din acest domeniu.
„(…)normal că a crescut cererea, ceea ce a dus la un blocaj la capitolul servicii – proiectare. Dacă era mai multă forță de muncă era altceva”, a precizat Mari.
Numărul firmelor de pe piață ce oferă astfel de servicii nu este deloc mic. În același timp, există companii care au angajați specializați în alcătuirea de proiecte tehnice, dar există și firme care subcontractează la rândul lor specialiști din domeniu.
Reprezentantul unei alte companii din industria debranșărilor a declarat pentru România Liberă că în acest moment este o criză acută de firme care realizează proiecte de debranșare.
„Nu mai facem debranșări. Am căutat și alte firme pe lângă cea cu care lucram până acum și nu am găsit. De o lună de zile nu mai găsesc, de când ne-a spus cel cu care colaboram că nu mai ia proiecte. M-am rugat de el de câte ori a venit un client mai insistent, unii voiau chiar să dea mai mulți bani, dar degeaba, m-a refuzat. Și atunci am zis, ’lasă că sunt și alte firme’. N-am mai găsit niciuna care să ia proiecte de debranșare. Au prea multe cereri”, a precizat acesta.
Pentru a se putea debranșa, un bucureștean trebuie să depună la sediul Termoenergetica un dosar „complet” până la data de 31 august. Potrivit site-ului instituției, în acest dosar trebuie să se găsească:
Desigur, pentru realizarea proiectului tehnic, pentru verificarea și chiar realizarea actelor bucureștenii pot apela la una dintre firmele specializate în acest domeniu. Din păcate însă, și aceste firme au fost copleșite în acest an de numărul uriaș de cereri.
În acest sens, în 13 iulie 2021 a fost publicată în Monitorul Oficial Legea nr. 196 pentru modificarea și completarea Legii serviciului public de alimentare cu energie termică nr. 325/2006. Aceasta are ca scop definirea zonelor de protecție/siguranță, dar și a zonelor unitare de încălzire.
Zonele de protecție/siguranță sunt zone adiacente construcțiilor și instalațiilor SACET (Sistemul de Alimentare Centralizată cu Energie Termică), extinse și în spațiu, în care se introduc restricții sau interdicții privind regimul construcțiilor și de exploatare a fondului funciar pentru asigurarea protecției și a funcționării normale a obiectivului energetic, precum și în scopul evitării punerii în pericol a persoanelor, bunurilor și a mediului.
Totodată, zonele unitare de încălzire sunt areale geografice aparținând unei unități administrativ-teritoriale, în interiorul cărora se adoptă în condițiile prezentei legi multiple soluții tehnice de încălzire cu emisii reduse de carbon și un grad înalt de eficiență energetică, în condiții de eficiență economică și protecție a mediului.
Varianta din 2006 a legislației, în care primăriile stabileau după bunul plac zonele în care debranșarea e interzisă, spunea că în zona unitară „se poate promova o singură soluție tehnică de încălzire”. Varianta din acest an a legii permite proprietarilor „multiple soluții”, în concordanță cu intențiile Ministrului Mediului, Tanczos Barna.
Acesta a declarat că ar trebui ca acordarea autorizațiilor de construcție de locuințe ar trebui condiționată de existența unei centrale comune a blocului, adică de interzicerea centralelor de apartament.
Există zone unitare în București. În anul 2018, CGMB a aprobat lista cu zonele din București unde se interzice debranșarea de la RADET. Printre aceste străzi, se numără Bd Averescu Ion Mihalache, strada Ion Brezoianu, Calea Floreasca sau Calea Dorobanți.
Întreaga listă poate fi verificată aici.