Alţi patru dintre cei reţinuţi luni seară au primit interdicţie de a părăsi localitatea timp de 30 de zile.
Decizia instanţei nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Bucureşti.
Zece persoane, între care poliţişti şi un angajat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), au fost reţinute, luni seară, în acest dosar, potrivit româniatv.net.
Citește și: MAFIA pompelor funebre. Cum se negocia mita pentru morţi. VIDEO
Măsura preventivă a fost dispusă date fiind „pericolul social” prezentat de persoanele vizate şi numărul mare de acte materiale, în cazul unora dintre acestea fiind vorba despre 20 de situaţii în care au cerut bani de la firmele de pompe funebre, pentru a-i anunţa despre decese în accidente.
Procurorul Corina Paraschivescu, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, a mai precizat că au fost puse sub învinuire 26 de persoane, între care zece poliţişti, un angajat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), trei reprezentanţi ai unor firme de pompe funebre, precum şi personal medical.
Învinuiţii care au fost audiaţi în cursul zilei de luni şi-au recunoscut faptele, a mai spus Paraschivescu.
Sursele citate au precizat că printre persoanele suspectate sunt şi zece poliţişti de la secţiile 25 şi 22 din Capitală.