Șase migranți suspectați că au ucis un afgan, prinși de polițiști într-un mall din București. Au fost luați pe sus și duși la audieri

02 feb. 2024
553 afișări
Șase migranți suspectați că au ucis un afgan, prinși de polițiști într-un mall din București. Au fost luați pe sus și duși la audieri
Șase migranți suspectați că au ucis un afgan, prinși de polițiști într-un mall din București. Au fost luați pe sus și duși la audieri | Sursă foto: INQUAM Photos/George Calin

Șase persoane, cetățeni străini (din Pakistan) au fost reținuți de polițiști dintr-un mall din București. Aceștia sunt suspectați de polițiști că ar fi implicați în cazul uciderii unui migrant venit din Afganistan. Crima ar fi avut loc în Timișoara.

Șase suspectați pentru crimă, prinși într-un mall din București

Incidentul a avut loc în data de 1 februarie 2024. Corpul fără viață al victimei a fost găsit de un trecător, pe strada Căprioarei din Timișoara.

Imigrantul, un cetățean afgan de 28 de ani, a fost înjunghiat direct în inimă. Ucigașii au părăsit locul faptei. Astfel că, polițiștii au început să caute persoanele vinovate.

În data de 2 februarie, polițiștii au identificat șase suspecți în această cazul. Mai precis, este vorba despre cetățeni pakistanezi. Aceștia au fost depistați în incinta unui mall din Capitală, conform News.ro. Ulterior, aceștia au fost reținuți și duși la înapoi la Timișoara pentru a fi audiați de agenți.

Suspecții din această cauză au toți actele necesare pentru a se alfa în România. Acestea au fost eliberate de către Inspectoratul pentru Imigrări.

S-au făcut percheziții la domiciliile suspecților

Pentru a stabili exact care au fost circumstanțele în care a avut loc incidentul, polițiștii au audiat mai mulți migranți. De asemenea, oamenii legii au urmărit și imaginile de pe camerele de supraveghere aflate în zona unde s-a petrecut crima.

Astfel că, s-a stabilit că această crimă a reprezentat punctul culminant al unui conflict între o grupare de afgani şi una de pakistanezi.

Pe lângă audierile ce au avut loc joi, polițiștii au efectuat și percheziții la adresele unde locuiesc migranții ce sunt suspectați în această cauză.

Cookies