SMART CITY

Șase elevi români, premiați la Olimpiada Internațională de Matematică

Şase elevi români au fost medaliați la Olimpiada Internaţională de Matematică, organizată anul acesta în Thailanda. Elevii nu vor rămâne însă în România. Ei spun că vor să meargă mai departe la studii în străinătate, pentru că deja au fost admişi la universităţi prestigioase din Statele Unite şi Marea Britanie.

Simona Diaconu este singura fată din lotul olimpic de matematică al României şi, conform rezultatelor, cea mai bună. Anul trecut luase deja medalia de argint la Olimpiadă; acum – a câştigat aurul.

„A fost destul de greu. E, după cum se ştie, cea mai grea competiţie la nivelul liceului. De când eram mică îmi plăceau foarte mult numerele, mă fascinau şi treptat-treptat am vrut să aflu mai mult şi am ajuns la Olimpiadă”, a declarat Simona Diaconu, elevă la Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti. 

Alţi cinci liceeni şi-au adjudecat locuri de pe podium: patru medalii de argint şi una de bronz.

„Sunt mereu întrebat, că pleacă copiii, Simona pleacă la Princeton, ce se întâmplă? Nu, copiii ăştia când pleacă undeva fac mult mai bine României decât dacă ar sta aici, pentru că în primul rând arată lumii întregi că avem nişte tineri care sunt bine educaţi, care ştiu să performeze extraordinar şi ştiu să ajungă intelectuali de vârf”, a spus Radu Gologan, profesorul coordonator al lotului de matematică, potrivit Digi24.ro. 

Patru dintre olimpici sunt deja admişi la universităţi de prestigiu, precum Princeton, Harvard sau Cambridge. Ceilalţi doi, încă la începutul liceului, vor urma acelaşi drum. Nimeni nu ştie dacă vreunul din ei va reveni în România.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button