„Șarpele Roșu”, cârciuma din București cu busturile lui Lenin, Marx și Ceaușescu printre mese și cu găuri de gloanțe în tavan

17 feb. 2024
31346 afișări
„Șarpele Roșu”, cârciuma din București cu busturile lui Lenin, Marx și Ceaușescu printre mese și cu găuri de gloanțe în tavan
„Șarpele Roșu”, cârciuma din București cu busturile lui Lenin, Marx și Ceaușescu printre mese și cu găuri de gloanțe în tavan. Sursa foto: Facebook / Bucharest Time

Ca o amintire a cârciumilor interbelice, cu lăutari, băutură și legende nespuse, după Revoluție a apărut în București „Șarpele Roșu”, o bodegă ce aduna „spuma” artiștilor. Nume grele precum Ștefan Iordache, Gheorghe Dinică, Nelu Ploieșteanu sau Ștefan Bănică petreceau la intersecția strada Eminescu și strada Galați până în zori, într-un cadru unic, ce a rămas doar în amintiri și povești. „Șarpele Roșu” și patronul său, Dan Niculescu, zis și nea Dan, sunt poate ultimele sclipiri ale Bucureștiului pitoresc, motiv pentru care vă prezentăm povestea lor în următoarele rânduri.

Caru’ cu Bere, Capșa, Mărul de Aur și Șarpele Roșu. Ce au toate în comun? De-a lungul ultimilor o sută și-un pic de ani, aceste localuri au fost pe rând magnetul boemiei și artiștilor din București. Astăzi o să ne amintim despre ultimul dintre ele, Șarpele Roșu, o locație legendară deschisă de Dan Niculescu imediat după Revoluție.

„Mi-am făcut o cârciumă cum mi-am dorit eu să mă simt într-o cârciumă!”

Într-un interviu acordat pentru Evenimentul Zilei în urmă cu trei decenii, nea Dan a declarat că și-a „făcut o cârciumă cum mi-am dorit eu să mă simt într-o cârciumă!”, astfel că sinceritatea și naturalețea locului a fost o insulă de boemie în Bucureștiul anilor ’90.

De asemenea, patronul de la Șarpele Roșu nu s-a ferit să se laude cu faptul că la mesele bodegii sale veneau o mulțime de artiști și oameni de cultură, și a spus fără modestie că:

„Primii zece ani postrevoluționari, epicentrul culturii române s-a aflat la Șarpele Roșu! Noi am fost cârciuma cu cea mai mare densitate de creiere și talente pe metru pătrat”, povestea patronul în același interviu.

Ștefan Iordache, Colea Răutu, Radu Beligan, Dorel Vișan, Nicu Constantin, Șerban Ionescu, Stelian Nistor sau Ștefan Bănică sunt doar câțiva dintre monștrii sacri ce au chefuit aici de-a lungul anilor.

De ce veneau la Șarpele Roșu? Poate pentru autenticitatea locului, pentru atmosferă și pentru pereții roșii ai încăperii de 19 metri pătrați care erau decorați ironic cu tablouri ale personajelor marcante din istoria comunismului. Posibil pentru că bucătăria era denumită „biroul secretarilor de partid”, iar toaleta „biroul organizației de bază”, având pe ușă scris „Secretar B.O.B”, și deasupra trona lozinca „Să facem totul!”. Cel mai probabil însă faptul că nea Dan a reușit să adune aici un nucleu de protagoniști care făceau din fiecare seară un spectacol în toată regula.

În ciuda aspectului modest, la fel ca la Mandravela, o altă cârciumă vestită din istoria Bucureștiului, la Șarpele Roșu nu era nici cea mai fină băutură, nu era nici cel mai mare spațiu (erau înăuntru doar nouă mese). Mâncarea nu era în meniu, însă dacă i se făcea foame vreunui client, chelnerul mergea la măcelăria non stop de peste drum, unde se vindeau mușchi de porc sau vită, mititei, cefe de porc și alte cărnuri de grătar. Zis și făcut, în nici câteva minute carnea sfârâia pe grătar. Așa se face că nea Dan vindea legal doar băutură și țigări, dar și murături, pe care chiar el le punea, și care erau apreciate de mai toți clienții fideli de la „Șarpele”.

De ce patronul, nea Dan, își alegea clienții la Șarpele Roșu?

Când vine vorba de clientela generală, la Șarpele Roșu se lipeau în mare parte cei care gustau boemia și aveau simțul umorului dezvoltat și puteau să intre în discuții ușor cu ceilalți meseni care chefuiau aici. Mai mult, clienții trebuiau să treacă și de nasul lui nea Dan, care nu accepta clienții de etnie rromă după un episod nefericit petrecut în cârciumă.

Membrii unei grupări interlope, masivi, cu lanțuri mari de aur pe cefele late, au venit la Șarpele Roșu și au spart petrecerea. Mai mult, aceștia refuzau să plece, în ciuda faptului că Dan Niculescu, patronul, le-a cerut asta în mod repetat. Situația era puțin spus complicată, poliția întârzia și scandalagiii erau din ce în ce mai agitați.

Într-un moment de panică, nea Dan deschide rastelul, scoate o pușcă de vânătoare și trage în tavan un cartuș. Speriați, agresorii pleacă care încotro și când vine poliția nu mai era niciunul la fața locului. Deloc surprinzător, când agenții au început să îi ia la întrebări pe clienții locului, incidentul părea să nu se fi întâmplat. Găurile făcute de alicele din glonț nu au fost mascate cu glet sau lavabilă, cum ar fi făcut oricine altcineva, nea Dan a ales să le încercuiască cu markerul și să le țină ca amintire.

De atunci, patronul de la Șarpele Roșu a decis că singurele persoane de etnie rromă care mai călcau pragul bodegii erau lăutarii din taraful lui Nelu Ploieșteanu.

„De regula, se comandau vin si coniac. Daca ti se facea foame, te duceai sa maninci in alta parte. Nu era un local de fite, ci unul in care atmosfera placuta facea toti banii si de aceea restaurantul avea asa mare succes”, a povestit Nelu Ploieșteanu, citat de comentator.ro.

La Șarpele Roșu, în ciuda chefurilor săptămânale, cea mai frumoasă perioadă din an venea odată cu sărbătorile de iarnă, când pe o scenă improvizată se recitau poezii, colinde, scenete și ziua chiar și piese de teatru pentru copii.

Ca toate localurile și barurile de legendă din București, Șarpele Roșu și-a găsit în cele din urmă obștescul sfârșit. În 2001, clădirea unde se afla încăperea roșie de 19 metri pătrați a fost retrocedată și nea Dan a fost obligat de noii proprietari să se mute de acolo. În loc să caute un nou spațiu, patronul a decis să tragă obloanele de tot și să închidă ceea ce a fost cea mai boemă crâșmă din Bucureștiul de după ’89.

CITEȘTE ȘI

Știți de „Bancherul de Berceni”? Numele lui e Costică Alexandrescu, a fost patronul Mandravela și are o poveste formidabilă

Ai fost „La vulturul de mare cu peștele în ghiare”? Povestea celebrului magazin din București

Bucureștioara – povestea pârâului îngropat în inima Bucureștiului. A fost acoperit, în timp, de clădiri și era poreclit în culori foarte maro

Cookies