Șapte români au murit în accidentul aviatic din Italia. Cine sunt cele opt persoane aflate în aeronava prăbușită

04 oct. 2021
618 afișări
Șapte români au murit în accidentul aviatic din Italia. Cine sunt cele opt persoane aflate în aeronava prăbușită
Șapte români au murit în accidentul aviatic din Italia. Cine sunt cele opt persoane aflate în aeronava prăbușită

Șapte din opt persoane aflate la bordul avionului privat prăbușit la Milano, care era pilotat de românul Dan Petrescu, erau români, toți având cetățenie dublă, a transmis luni dimineață Ministerul Afacerilor Externe. În cumpitul accident și-au pierdut viața miliardarul Dan Petrescu, care se afla la comanda avionului, soția și fiul acestuia, precum și cinci prieteni.

La bordul avionului Pilatus PC-12 care s-a prăbușit duminică la Milano se aflau opt persoane, șapte dintre ele având atât cetățenie română cât și altă cetățenie, potrivit informațiilor de la ministerul român de externe.

Lista celor opt persoane care au murit în accidentul aviatic (Sursa: Corriere della Sera):

  • Miliardarul Dan Petrescu, în vârstă de 68 de ani, proprietar și pilot al aeronavei
  • Regina Balzat Petrescu, a doua soție a acestuia, în vârstă de 65 de ani
  • Dan Ștefan Petrescu, fiul miliardarului, în vârstă de 30 de ani
  • Un prieten canadian al fiului, Julien Brossard, în vârstă de 35 de ani
  • Filippo Nascimbene, în vârstă de 32 de ani, manager la firma de consultanță Start Hub din Milano
  • Soția sa Claire Stephanie Caroline Alexandrescu, în vârstă de 33 de ani, manager de publicitate la Pernod Ricard, născută în Franța, (fiica celebrului comentator sportiv Miki Alexandrescu, potrivit lui Radu Tudor)
  • Fiul lor, Raphael, în vârstă de un an
  • Miruna Anca Wanda Lozinschi, româncă, în vârstă de 65 de ani, mama lui Claire Stephanie Caroline Alexandrescu 

Avion privat de mici dimensiuni înmatriculat în România YR-PDV s-a prăbușit duminică peste o clădire goală de la marginea orașului italian Milano. Familia Petrescu împreună cu cei 5 prieteni se îndreptau către Sardinia, la o vilă de vacanță. Toți cei opt oameni de la bord au murit. Avionul făcea un zbor de pe aeroportul Linate din Milano, după ce pe 30 septembrie a făcut drumul de la București la Milano. Mai mulți martori au relatat că au văzut cum de la motorul avionului ieșeau flăcări și fum chiar înainte să se prăbușească.

Potrivit Corriere della Sera, avionul era pilotat de magnatul Dan Petrescu, proprietarul aeronavei.

Petrescu este cunoscut în România ca un antreprenor imobiliar de succes, unul dintre cei mai bogați oameni din țară, proprietar de hipermarketuri și galerii comerciale. Dan Petrescu, supranumit ”miliardarul din umbră”, a fost partenerul de afaceri al lui Ion Ţiriac imediat după Revoluţie, iar averea de miliarde de euro a făcut-o din afaceri imobiliare. Acesta era foarte discret: conducea maşini vechi şi se îmbrăca modest.

Cine e Dan Petrescu, miliardarul care a murit în accidentul aviatic din Italia

Nimeni nu știe și nu poate spune cât de bogat era Dan Petrescu, dar mulți cred că era, de fapt, cel mai bogat român. La un moment dat, Ion Țiriac, cu care a fost partener de afaceri, declara că Dan Petrescu este mai bogat decât el.

Ce e sigur este că zeci de magazine Metro, Auchan, Carrefour, Real și Billa fie au fost ridicate pe terenuri ale sale, fie au fost construite de el şi apoi închiriate  copaniilor care le operează pentru  perioade între 10 și 20 de ani.

Averea strânsă astfel ar fi ajuns la un miliard de euro, sumă care, teoretic, îl transformă în cel mai bogat român.

Cookies