ESENTIAL

Șantierul de lângă Biblioteca Națională nu avea autorizație de construcție, potrivit Inspectoratului de Stat în Construcții. Din ce cauză s-a produs tragedia soldată cu doi morți

Șantierul morții din centrul Bucureștiului, locul unde doi muncitori și-au pierdut viața și patru au fost răniți după ce pământul s-a surpat peste ei, nu avea autorizație de construcție pentru lucrări, conform Inspectoratului de Stat în Construcții. Lucrarea era realizată de Algorithm Residential S3, firmă a Primăriei Sectorului 3, care era de asemenea și beneficiarul lucrărilor acestei companii.

Inspectoratul de Stat în Construcții vine cu detalii și descoperiri extrem de grave după nenorocirea de pe șantier, de lângă Biblioteca Națională a României, unde luni și-au pierdut viața doi muncitori, iar patru au fost răniți, după ce au fost îngropați de vii.

„Nu există autorizație, nu există proiect tehnic, nimic”. Cine este responsabil pentru incidentul de pe șantier

Romulus Bulacu, șeful ISC a declarat că șantierul unde, luni, au murit doi muncitori, prinși sub un mal de pământ, iar alți patru au fost răniți, nu avea autorizație de construcție pentru lucrările ce se efectuau, potrivit Libertatea.

Acesta consideră responsabilă pentru această tragedie Primăria Sectorului 3, care deține firma de construcții care făcea lucrările, dar care este totodată și cea pentru care se făceau lucrările.

Conform Libertatea, firma care efectua lucrările pe acest șantier este Algorithm Residential S3, care aparține Primăriei Sector 3. Surprinzător este faptul că aceeași instituție trebuia să dea autorizație pentru lucrări, iar Primăria Sectorului 3 îndeplinea în același timp și rolul de beneficiar al lucrărilor, potrivit lui Romulus Bulacu.

„Nu avea autorizație de construcție. Normal că trebuia. Nu avea nicio dată de începere a lucrărilor, niciun proiect tehnic, nimic. Am trimis inspectorii acolo să ne documentăm și noi. Am chemat firma la sediu, ca să intre în legalitate. Riscă amenzi, iar lucrările au fost întrerupte imediat”, a declarat Bulacu.

Lucrările erau realizate în „umbră” – fără să se știe nimic despre ce se construiește sau în ce fel pe acest șantier

De asemenea, șeful ISC a precizat că nu știe ce lucrări se făceau în zonă. Acesta a precizat că Primăria Sectorului 3 trebuie să furnizeze documentele și informațiile necesare.

„Este vorba de un șanț lung de 32 de metri. Mai multe nu știm. Primăria trebuia să vină cu documentele. Aici Primăria e problema, e clar…”, a mai spus Bulacu.

În cursul acestei zile, Inspectoratul de Stat în Construcții a menționat și cauza  producerii accidentului soldat cu două decese.

„Lucrările de săpătură a șanțului au fost executate fără luarea măsurilor de sprijinire a pereților, fapt ce a condus la producerea accidentului”.

Mai mult, ISC dezvăluie că Primăria Sectorului 3 nu a deținut actele necesare începerii construcției, și nu a comunicat autorităților data începerii lucrărilor.

„Investitorul nu a obținut în prealabil autorizație de construire, fapt ce contravine prevederilor Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții”.

Mai mult de atât, șantierul de lângă Biblioteca Națională nu avea panou informativ pe care să fie precizate informații despre lucrare: de cine e realizată, data începerii, durată, autorizațiile, cine este beneficiarul sau ce tip de operațiuni se fac. Lucrarea nu apare nici în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button