Primăria Sectorului 6 a transmis care este stadiul lucrărilor ce au loc în această perioadă în Cartierul Grozăvești, anunțând că au fost începute lucrările pe Strada Alexandru Iacobescu și pe Intrarea Ochiului.
Încă de la finalul verii, administrația publică a spus că va începe lucrări capitalei în zona ce este delimitată de Splaiul Independenței și Bulevardul Doina Cornea.
Primăria Sectorului 6 își dorește să refacă mai multe străzi din Cartierul Grozăvești, astfel că zona respectivă a intrat într-un amplu proces de modernizare. La acest moment, echipele de muncitori au ajuns pe:
Primăria a anunțat că lucrările ce se execută aici ar urma să fie finalizate într-un termen de 3 luni. Astfel că, ar trebui să fie gata la finalul acestui an sau începutul anului 2025.
Primăria i-a anunțat pe bucureșteni că lucrările vor fi finalizate în termen de o lună. Astfel că, zona va fi modernizată până la finalul lunii noiembrie.
Erau într-o stare avansată de degradare, pline de gropi, cu trotuare rupte, denivelări și tasări, a transmis administrația publică.
Pe lângă termenele pentru finalizarea a șantierelor, primăria a anunțat și în ce constau aceste lucrări de modernizare. Chiar dacă suprafața carosabilă existentă nu va fi extinsă, străzile și trotuarele din zonele respective vor fi mai sigure și mai accesibile pentru pietoni, părinții cu bebeluși în cărucioare, vârstnici și persoane cu dizabilități.
Iată în ce constau lucrările:
Până la acest moment PS6 a terminat lucrările pe străzile: Ranetti, Economu Cesărescu, Corvinilor, Alexandru Borneanu și alte două intrări + prelungirile acestora.
Iată și o serie de imagini pe de acest șantier din Sectorul 6: