FIT CITY

Sanitas: Situaţia privind „atenţiile” date medicilor e reală. Am prefera salarii corecte

Prim-vicepreşedintele Federaţiei Sanitas, Marius Sepi, recunoaşte că situaţia prezentată în studiul Confido este reală şi precizează că aceasta are cauze multiple: salariile foarte mici din sistem, condiţiile de muncă nesatisfăcătoare şi faptul că, de multe ori, pacienţii apelează la mici „atenţii” pentru că „vor să se revanşeze şi aşa înţeleg ei să o facă”.

„Am prefera să avem salarii corecte pentru munca prestată, condiţii de muncă mai bune, pacienţii să aibă acces la tratament, medicamente, mâncare şi condiţii mai bune, astfel încât, în cel mai scurt timp, să transformăm aceste atenţii în scrisori de mulţumire sau în, cel mult, un buchet de flori”, a adăugat Sepi, pentru Mediafax. 

Aproape 70% dintre români au fost nevoiţi să ofere sume de bani sau cadouri personalului medical, pentru a beneficia de mai multă atenţie din partea acestuia, valoarea medie a stimulentelor financiare oferite, atât în sistemul public cât şi în cel privat, fiind de 337 de lei, potrivit studiului Confido, lansat vineri de Institutul Aspen România.

Asistentele medicale sunt, potrivit studiului, primele pe lista pacienţilor în ceea ce priveşte recompensarea. Astfel, 27% dintre pacienţi spun că au oferit sume de bani sau cadouri asistentelor medicale. Acestea sunt urmate de medicii chirurgi, cu 16% şi de infirmieri, cu 15%, se precizează în studiul Confido. Conform aceluiaşi studiu, la ultima vizită făcută la medic, 38% dintre români au oferit recompense financiare medicilor specialişti care i-au consultat.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button