Sancţiuni pentru Steaua. Jucătorul Mirel Rădoi, suspendat de UEFA

de:
17 aug. 2015
0 Afișari
Sancţiuni pentru Steaua. Jucătorul Mirel Rădoi, suspendat de UEFA

UEFA a luat decizia deoarece Mirel Rădoi a dat indicaţii la partidele disputate de Steaua în preliminariile Champions League. Rădoi a fost suspendat până în momentul în care îşi va lua licenţa PRO şi nu va mai avea voie să stea în spaţiul tehnic la partidele din Europa. De asemenea, Steaua a fost amendată cu suma de 50.000 de euro.

„Comisia de Disciplină a UEFA a luat următoarea decizie:

Conform articolului 11 (1) din Regulamentul Disciplinar al UEFA, Mirel Matei Rădoi a fost suspendat şi nu mai poate exercita nicio funcţie în staff-ul echipei Steaua, în competiţiile europene, până nu va îndeplini criteriile prevăzute în articolul 36, în conformitate cu articolul 40.1.b) al Regulamentului de Licenţiere UEFA şi de Fair Play Financiar. În particular, el nu va mai avea voie să stea în zona tehnică în meciurile din competiţiile europene, până când criteriile prevăzute mai sus nu vor fi îndeplinite. Clubul român a fost amendat cu suma de 50.000 de euro”, se arată pe site-ul oficial al UEFA.

Mirel Rădoi a fost trecut în acte la Steaua cu funcţia de „director sportiv”, dar a dat indicaţii şi s-a comportat ca un antrenor principal, atât la partidele din competiţiile interne, cât şi în Europa, scrie romaniatv.net. 

Cookies