ȘTIRI

Sancțiuni blânde în cazul arderilor din weekend de la Sintești și poluării majore a Bucureștiului

Scandalul de sâmbătă seara la Sinești Ilfov dintre comisarii Gărzii de Mediu și localnicii care ard constant deșeuri s-a încheiat cu sancțiuni financiare. Poliția Ilfov a amendat persoanele care au atacat cu furci comisarii Gărzii de Mediu. Pentru arderile care contaminează aerul Capitalei s-au dat de asemenea amenzi, fără a se anunța vreun dosar penal. Ministrul Mediului Tanczos Barna care a informat sâmbătă seara asupra cazului preciza că cei vinovați ar putea răspunde inclusiv cu privarea de libertate.

Inspectoratul de Poliţie Ilfov anunţă că a intervenit, sâmbătă, în satul Sinteşti din comuna Vidra, pentru restabilirea ordinii şi liniştii publice, după ce Garda de Mediu a fost atacată cu furci. Poliţiştii ilfoveni au dus mai multe persoane la audieri la Postul de Poliţie Vidra şi au dat două amenzi de 5.000 lei.

Totodată, reprezentanţii Gărzii de Mediu au dat două amenzi în valoare de 20.000 lei pentru poluarea aerului, care înseamnă amendă maximă, şi au confiscat 10 kg cupru.

Niciun dosar penal nu a fost anunțat duminică, după acțiunea Gărzii de Mediu. Legea nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător prevede însă că anumite activități reprezintă infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoarea până la 5 ani.

„La faţa locului au acţionat şi echipaje de pompieri care au lichidat focarele de incendiu, despre care au rezultat elemente că erau folosite în scopul arderilor ilegale de deşeuri. Poliţiştii oraşului Popeşti Leordeni continuă verificările”, transmite Inspectoratul de Poliţie Ilfov.

Octavian Berceanu: „La 10 km de Parlament institutiile statului sunt ZERO”

Fostul șef al Gărzii de Mediu București, Octavian Berceanu, care a urmărit situația de sâmbătă seara a scris pe Facebook că Sintesti este „cântarul capacitătii politicienilor și a Guvernului de a face ceva pentru oameni”.

„Dacă la 10 km de Parlament institutiile statului sunt ZERO, ce sa ne mai asteptam in caz de inundații, pandemie, cutremur sau decesul poștașului?”, a fost critica directă a lui Octavian Berceanu.

Mai mulţi comisari de mediu au fost atacaţi cu furci, sâmbătă, de către indivizi surprinşi că ardeau ilegal deşeuri în Sinteşti.

Poluare majoră sâmbătă seara în București. Miros înțepător de la arderi

Poluarea de weekend, un fenomen care a devenit curent pentru Capitală, s-a simțit din nou în aer în Capitală, sâmbătă seara. Senzorii Aerlive au fost pe roșu, cu valori de poluare „foarte ridicată”, peste limita admisă de 100. Și chiar dacă nu ar fi consultat aplicația, bucureștenii au simțit în aer mirosul înțepător de deșeuri arse. Aerul a devenit irespirabil la orele serii, în multe din cartierele Bucureștiului. Citește mai departe ….


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button