Saltimbanci, scamatori și măscărici. Povestea circului din București

27 iun. 2022
295 Afișari
Saltimbanci, scamatori și măscărici. Povestea circului din București
Saltimbanci, scamatori și măscărici. Povestea circului din București. Sursa foto: Arta Circului

De-a lungul istoriei sale Bucureștiul a crescut, a înflorit, a fost schingiuit – s-a schimbat. Totuși, unele lucruri au rămas neschimbate pe aceste locuri, printre care se numără și plăcerea pe care circarii, cascadorii și saltimbancii o aduc Bucureștilor. De la cascadorii și scamatorii ambulanți care își opreau aici caravana spre deliciul localnicilor și până la spectacolele de la Circul Metropolitan din zilele noastre, vă prezentăm istoria circului în Capitală.

Circul, cascadoriile și alte reprezentații de acest gen au fost gustate încă din cele mai vechi timpuri, fie de nobilii care aveau parte de spectacole private, fie de oamenii simpli, care se adunau buluc de fiecare dată când circul ambulant își oprea drumul în oraș sau în localitățile vecine. În perioada feudală, în izvoarele din Țara Românească sunt menționați „pehlivanii”. Aceștia erau comedianți care realizau spectacole la diverse ocazii și evenimente: acrobații, cascadorii și spectacole de forță. În anul 1681, cronicarul Țării Românești Constantin Filipescu-Căpitanul scria despre un pehlivan care „punea în rând opt bivoli, şi se repezia iute şi sărind peste ei, se da în văzduh peste cap, şi cădea în picioare de ceia parte” și „un tulpan lung de mulţi coţi, îl ţinea oamenii în mâni cât era, şi mergea călcând pre tulpan şi nu se afunda“.

Pehlivanilor le erau aproape măscăricii, care erau mereu în preajma domnitorului și îl însoțeau mereu. Mai mult, aceștia aveau misiunea de a-l distra pe domnitor dar și poporul, pentru a-i oferi conducătorului o imagine bună, pentru a fi plăcut de norod. Îmbrăcați caraghios, cu haine pestrițe, împopoțonate în fel și chip, cu pălării haioase, aceștia soseau cu alaiul domnesc încălecați de-a-ndoaselea.

„Teatrul de momițe” și Bartolomeo Bosco cuceresc Bucureștiul

Începând cu secolul XIX spectacolele trec de la amatorism, riscuri și improvizații la un cadru mai profesionist, la spectacole realizate într-o ambianță potrivită și bine gândite. Desigur, tranziția trupelor autohtone a fost una mai dificilă, însă la noi în țară începuseră să vină pentru a da reprezentații trupe din străinătate. În București, unul dintre cele mai apreciate spectacole de acest gen era „Teatrul de momițe” venit din Viena, care era un spectacol realizat de mai multe maimuțe dresate. Un alt spectacol care era foarte popular în Capitală era cel al iluzionistului Bartolomeo Bosco, care „nu înşala numai ochii, […] dar farmecă şi mintea privitorilor, care nu pot străbate secretul tuturor dregerilor sale“, după cum scria în presa vremii, conform Historia. De asemenea, de numele acestuia se leagă și cuvintele „boscar” sau „boscărie”, care înseamnă „scamator” sau „scamatorie”. Dat fiind faptul că bucureștenii se bucurau din plin de spectacole și lumea venea buluc, trupele străine veneau adesea aici.

Theodor Sidoli, „părintele” circului român modern

Circurile ambulante însă nu se bucurau de condițiile din ziua de azi, acestea fiind adesea amenajate „la repezeală”, în corturi de pânză, cu bănci pentru spectatori, unde s-au petrecut și accidente tragice, cu răniți sau chiar morți. Italianul Theodor Sidoli, considerat părintele circului român modern, s-a stabilit pe meleagurile astea în anul 1864, și a încercat să pună bazele primului circ stabil în București, în zona unde s-a ridicat în cele din urmă Ateneul Român. Acolo trebuiau să fie organizate spectacole de circ și de echitație, însă proiectul a fost oprit în fașă, deoarece Sidoli a rămas fără bani. Totuși, în iarna anului 1888 a fost finalizată pe Strada Poliției clădirea Circului Sidoli.

„Duminică, la 25 decembrie 1888, la orele 8 seara voi redeschide pentru a patra oară în Bucureşti circul meu zidit în piatră printr-o representaţiune splendidă şi extraordinară“, anunța Sidoli în invitațiile trimise la domiciliu și împărțite pe străzile orașului.

Tradiția începută de Theodor Sidoli a fost continuată de fiul său, Cezar, astfel că povestea circului în București dar și în țară a mers mai departe de-a lungul anilor. Din iscusința conducerii și din cele două sedii ale circului Sidoli, unul din Capitală și celălalt din Iași, au apărut și au fost formați o mulțime de performeri extraordinari, cu o iscusință ieșită din comun și cu spectacole și numere care făceau inima purice de frică sau o umpleau de fericire deopotrivă, uneori la doar câteva secunde distanță. Printre cele mai cunoscute numere amintim pe cele ale trapeziștilor Stroici, clovnii Toni Mărculescu, Tonino Milea, Ciacanica și George Mateescu, primul dresor român de elefanți.

Circul pierde teren în fața cinematografului

La începutul secolului trecut, cinematografia și spectacolele de muzică apăruseră și începuseră să devină modurile preferate de distracție ale bucureștenilor, în detrimentul spectacolelor de circ. Dorind ca tribunele circurilor să se umple, spectacolele s-au schimbat, lăsând în spate show-urile clasice, de altădată. În București, spectacolele de circ deveniseră un amestec, cu numere acrobatice, proiecții scurte de cinematografie si elemente muzicale. Din păcate, în unele cazuri, talentul și priceperea performerilor erau înlocuite de costumele sclipitoare, ornamentele și titluri pompoase, precum „prințesă” sau „contesă”. Fie pentru a atrage lumea, fie pentru a prezice accidentele macabre, posterele evenimentelor aveau nume precum „Jocul cu moartea” sau „Saltul mortal”.

Ce e ăla circ fără cai?

Spectacolele ecvestre erau printre cele mai populare și mai iubite de publicul circurilor, astfel că Primul Război Mondial a fost una dintre cele mai mari nenorociri care au afectat lumea circului. Autoritățile au decis rechiziționarea patrimoniului cabalin, pentru a se acoperi necesarul de cai pentru fronturi. Mai mult, Cezar Sidoli a murit în 1919, astfel că din păcate celebrele spectacole marca Sidoli au devenit doar o amintire. Clădirea circului și-a schimbat întrebuințarea, aici fiind amenajat un ring de box.

Iată ce scria ziarul „Dimineața” în august 1932:

„Circul Sidoli de a cărui existenţă se legau primele bucurii spectaculare ale copilăriei multora dintre bucureşteni, dispare. […] Bătrânul circ […] acum se duce, îngropând cu el numele aceluia care şi-a plimbat celebritatea spectacolului pe tot cuprinsul ţării. Bucureştenii vor rămâne fără circ. Nu mai reprezenta nimic şandramaua de pe Strada Poliţiei în angrenajul artistic al Capitalei, dar parcă, oricum, e prea trist un oraş fără circ. Nu vi se pare? Nu, desigur că nu, fiindcă veţi spune că avem o sută de arene sportive, de cinematografe, de piscine, de teatre, de cabareturi. Şi totuşi, e pustiu oraşul fără circ. Întunecat, ca o viaţă fără copilărie.“

Apariția Circului de Stat

În anul 1954, autoritățile de la acea vreme fac ultimul mare pas din istoria circului de pe meleagurile noastre: înființează Circul de Stat, cu sediul pe Bulevardul Nicolae Bălcescu, unde se află în prezent Teatrul Național București. Acolo se afla sediul fostului circ deținut de Emil Krateyl. Totuși, în anul 1961, circul se mută în propria sa clădire, clădire unde funcționează și astăzi Circul Globus. În prezent, spectacolele de circ îi adună pe cei mici și pe cei mari să asiste la arta pusă în scenă de acrobați, cascadori și comedianți. Spectacolele cu animale sălbatice au fost oprite din anul 2017, astfel că leii, tigrii, elefanții și alte animale sălbatice de pe meleaguri îndepărtate au devenit o simplă amintire pentru bucureșteni.

 

Cookies