Până la instaurarea regimului comunist, în marile parcuri ale Bucureștiului (Cișmigiu, Herăstrău, Carol) existau mici menajerii cu sălbăticiuni (lupi, urși, vulpi și castori), dar abia în 1955 este înființat “Colțul Zoologic Băneasa” sub oblăduirea Gospodăriei Comunale din cadrul Sfatului Popular al Municipiului București.

Dar înainte să avem Grădină Zoologică de stat, știm că boierii cu pretenții din vechiul București țineau pe lângă casă animale exotice, cea mai de pomină fiind menajeria lui Take Ionescu. Pe la 1900, avocatul și omul politic își amenajase un exotic colț zoo în curtea palatului său din mijlocul Bucureștiului.
Prima sa soție, englezoaica Bessie Richards, creștea câini, vreo 10 la număr, căprioare, un urs și o maimuță “extrem de violentă”, după cum povestește Maude Rea Parkinson, profesoară de limbi străine la București, în volumul „20 de ani în România,1889-1911”, Editura Humanitas.
Maimuța Armina era rea din fire, această ființă nu era agreată de nimeni în afara stăpânei sale, doamna Bessie Ionescu. Cu toate că era închisă într-o cușcă foarte solidă, accesele ei de furie erau atât de violente, încât reușea să rupă gratiile. Odată ieșită din cușcă, se cățăra în copaci și pe acoperișurile caselor învecinate și era foarte greu de convins să se întoarcă. Polițistul care patrula pe stradă, și care o cunoștea bine pe Armina, trebuia chemat adesea în astfel de ocazii.
Era amuzant să vezi cât de prompt răspundea maimuța la alinturile lui și cum se întorcea polițistul triumfător cu maimuța ghemuită confortabil la pieptul lui. Polițistul era foarte mândru de prietenia lui cu animalului doamnei Ionescu și chiar s-a fotografiat cu Armina în brațe”, (Maude Rea Parkinson, „20 de ani în România,1889-1911”, Editura Humanitas.
Un alt necuvântător care avea mare trecere la stăpânii săi era Bruin, un urs în carne și oase, pe care Take Ionescu îl primise în dar de la cineva venit din Munții Caucaz.
Ursul umblă în voie prin curte, fiind împiedicat să plece de către un îngrijitor înarmat cu un ciomag, care trebuia să fie în permanență cu ochii în patru. Dacă se întâmpla ca acest om să-l scape din priviri pentru o clipă, marea plăcere a domnului Bruin era să intre în casă, spre spaima servitoarelor. Se dovedea atât de priceput la deschiderea ușilor, că nu te simțeai în siguranță decât atunci când erau încuiate. (Maude Rea Parkinson, „20 de ani în România,1889-1911”, Editura Humanitas).
Maude Rea Parkinson povestește că într-o după amiază, în timp ce doamnele Bucureștiului sorbeau din ceai în salonul Doamna Bessie, Domnul Bruin a intrat peste ele.
Mare le-a fost spaima cucoanelor, care și-au pierdut cumpătul și au luat-o la fugă care-‘ncotro. Din fericire, doamna Ionescu și-a păstrat prezența de spirit (nu se temea deloc de animale), a luat ursul de zgardă și l-a condus încet spre ușa.
Cu timpul, Domnul Bruin a fost tot mai greu de îngrijit, s-a făcut tot mai mare, așa că stăpânul său l-a dus la Sinaia, unde avea o vilă și o mică grădina zoologică pe care o înființase lângă Mănăstirea Sinaia.

La 1 mai 1959, de ziua internațională a oamenilor muncii, s-a deschis primul sezon de vizitare a Colțului Zoologic Băneasa, într-o perioadă în care noile cartiere se umpleau de muncitorimea ce urma să înfăptuiască revoluția industrială.
Trei ani mai târziu, în 1962, “Colțul Zoologic Băneasa” primește statutul oficial de Grădina Zoologică și este inclus în prestigiosul Anuar Internațional al Grădinilor Zoologice (Internațional Zoo Yearbook), editat de Societatea Zoologică din Londra. Zoo Băneasa se întinde pe o suprafață de 5,85 ha și deține numeroase specii de animale sălbatice din toată lumea.

Biologici, medici veterinari și zootehniști s-au dedicat instruirii personalului muncitor, amenajării amplasamentelor cât și elaborarea unui plan de îngrijire și confort, prin menținerea în captivitate a unor specii exotice: dromader, cămila bactriană, zebre, tigri siberieni și indieni, zebre, porci spinoși, cimpanzei, urși, lupi, păsări etc.
Un nume de referință în evoluția Grădinii Zoologice este cel al dr. Nicolae Micu, ce timp de 40 de ani a îngrijit colecția de animale. În jurnalul său consemna cu imensă bucurie că prima cezariană făcută în România unei leoaice a fost realizată în 1970, în colaborare cu reputatul dr. Al. Seiciu.
Biologul Adrian Palade a condus Grădina Zoologică un timp îndelungat, fiind și cel care a schimbat în totalitate viziunea asupra managementului și arhitecturii amplasamentelor și metodelor de hrănire. (Sursa, Istoricul Grădinii Zoologice Băneasa, bucurestizoo.ro).

Zoo Băneasa găzduiește circa 1000 de animale din 100 specii (mamifere, păsări, reptile, pești și alte varietăți acvatice și câteva specii de păianjeni. Printre atracții se numără habitatul leilor, al tigrilor, urșilor, girafelor și elefanților. Din 2023, grădina beneficiază de sistem fotovoltaic, 178 de panouri fiind montate pe acoperișul clădirilor administrative.
Jurnalista și scriitoarea Liana Alexandru scria în 2021 pe facebook impresia sa amară despre Zoo Băneasa.
Cohorte întregi de părinți descind în fiecare weekend și cât e vara de lungă la Grădina Zoologică din București într-o frenezie greu de înțeles și stăpânit. Deși nu există amenajare pentru desantul acesta uman, nu e zonă pietonală, nu e parcare, e doar un veșnic ambuteiaj în care copiii sunt strecurați periculos printre mașini în mișcare, adulții continuă să se înghesuie spre acest “obiectiv turistic”.
Vin să se relaxeze, să petreacă “timp de calitate” cu cei mici și să se distreze în preajma animalelor ținute în spatele gratiilor în condiții mizere. Aparent educativă, menită să ne arate prin însoțiri explicative unde și cum trăiesc în mediul lor natural acele specii de după gratii, această activitate e la noi perfecta ilustrare a disonanței cognitive în care ne află. Îi învățăm pe copii să iubească animalele în timp ce le chinuim.
Iată, de pildă, lupul. Mărețul animal răspândit cândva pe tot globul, care nu poate deveni victima niciunei alte specii în mediul sau natural, abia-l zărești dincolo de gardul electrificat la Zoo Băneasa. Stă ascuns ca un ogar hăituit și se mișcă anevoios după ciosvârtele aruncate în sordidul cenușiu al țarcului care i-a devenit habitat. “Hai să facem o poză cu lupul!”, îi spune bunicuța copilei crescute cu Scufița Roșie. Obiectivul telefonului se deschide larg odată cu zâmbetul bunicii, în timp ce ochii animalului se-‘nchid într-o tristețe sfâșietoare. Fetița e contrariată.. Trăim exact ca-n epoca bunicii. (..).
“Amar destin pentru sălbăticiunile care vrem să le fie copiilor sursă de cunoaștere și de înțelegere a naturii”
Când am scris “Cea mai frumoasă noapte. Cea mai frumoasă zi”, am introdus un episod care face referire la felul în care trăiesc animalele noastre de la Zoo, cu speranța că putem crește în copii empatia față de sălbăticiuni. De altfel, întreaga carte este dedicată nevoii de a reașeza cu totul relația dintre oameni și animale, pe care le tratăm absolut imoral în raport cu legile naturii, fiindcă noi, oamenii, ne credem superiori.
Lumea civilizată a reconfigurat destinul animalelor născute în captivitate, care sigur că nu mai pot fi întoarse în mediul lor pentru că nu se pot adapta. Dar a mărit suprafețele substanțial, a transformat înghesuiala de cuști austere în parcuri cu o bogată vegetație, refăcând de de-a-ntregul habitate naturale și lăsând specii din același areal să conviețuiască. Un exemplu minunat avem chiar la noi, Sanctuarul de urși de la Zărnești (…).
Aștept cu preocupare ziua în care Consiliul General al Municipiului București se va trezi și va decide, în sfârșit, ca în cazul desființării circului cu animale, regândirea “obiectivului turistic” Zoo Băneasa.
Mini-grădini zoologice particulare, ilegale, în București. Menajeria din Ferentari, locul de unde mai evadează câte o maimuță sau un cangur
La începutul anului 2025, un cangur alb alerga speriat prin Rahova. Era cangurul lui Nuțu Cămătaru. Asta după ce, în 2019, o maimuță din aceeași menajerie a ales libertatea. HCGMB din 2010, privind aprobarea normelor de salubrizare și igienizare a Municipiului București interzice creșterea animalelor în capitală, cu excepția celor de companie. Polițiștii au găsit în menajeria lui Nuțu Cămătaru animale protejate de lege pentru care proprietarul nu a putut prezenta acte de proveniență.

În 2011, acasă la primarul din Năvodari au fost descoperiți trei lei, trei lopătari, doi babuini și căprioare. Social democratul Matei Nicolae își cumpărase 25 de hectare la Corbu.
“Sunt doar câteva animale”, explică pentru Hotnews primarul, care spunea că visul sau este să transforme orașul într-o destinație turistică. Iar planul include construirea unei grădini zoologice a orașului, care să adopte toate animalele sale “pe vreo 40 de hectare, așa cum am văzut eu undeva în Africa de Sud”. Prețul unui leu a fost de peste 10.000 de euro, potrivit publicației Atitudinea.