DE GUSTATHUFFLIBERTATEATIMP LIBER

Salata de boeuf este a românilor, dar nu este. Scurtă meditație filosofică pe marginea unui platouaș ornat cu maioneză și castraveciori

Când spui România, spui, implicit, salată de “bef”, de “biof” sau de “buf”, adică de Boeuf (vacă, în franceză). Când spui Crăciun sau Revelion, spui salată de boeuf. Când spui botez, spui salată de boeuf. Cand spui Mama sau Bunica, spui salată de boeuf. Care-i treaba cu salata asta? Cum a ajuns ea pe plaiurile noastre? De ce ne-am legat atât de ombilical de ea? Cum am îmbunătățit noi rețeta originală, cu parizer și porc? De ce nu putem trăi fără ea? Mai jos, gândurile mele caligrafiate delicat pe un platouaș cu salată de “biof”.

Să fim bine înțeleși, de la bun început. Să știți că această salată de “buf” nici măcar nu există în Biblia rețetelor românești, Cartea de bucate a Sandei Marin, ediția a 12-a, apărută în 1945. Prima ediție a văzut lumina tiparului în anul1941 și, nici vorbă, de salata vieții noastre. Apare, în schimb, la Sanda Marin, ceva care seamănă și nu răsare, salată a la russe, făcută din zarzavaturi cu dressing din gălbenuș de ou.

La origine, „salata de boeuf” conținea vânat, prepelițe, crab și caviar

Originea salatei de boeuf nu se pierde în negura timpului, întrucât este atestată documentar fix din anul 1860, când un chef franțuj Lucien Olivier și-a deschis restaurantul L’Ermitage, la Moscova. Omul a făcut ceva pe gustul clienților săi din nobilimea rusă, o salată cu cozi de raci sau homari, sau cu piept de rață afumat, sau cu vânat fiert, ornată cu felii de ou, maioneză, cartofi fierți și castraveciori în oțet. Salade Olivier. Sau, salată a la russe. După ce au venit bolșevicii la putere, ingredientele de lux au dispărut și rețeta s-a vulgarizat, a devenit accesibilă poporului care-a pus în ea ce-a găsit prin casă: zarzavaturi, poate și o bucată de carne, legume și castraveciori murați rămași de la matoleala cu vodka, să mai taie din greața uleiului din maioneză.

De boeuf, dar cu parizer, invenție românească

Așa cum a făcut și poporul nostru: am pus în ea parizer, porc, curcan, găină de gostat, sau orice proteină care poate să fie fiartă, mermelită în maioneză cu murături. Simplu! Când am trecut noi, românii, de la salată a la russe, la salată de boeuf fără boeuf, nu se știe, chiar că momentul acela zero se pierde în negura timpurilor. Dar, cert este că ne-a hrănit și pe vremea comuniștilor când o spurcam cu puțin parizer, și în ultimii 30 de ani de liberte, fraternite, egalite. A fost și este sățioasă, a devenit a noastră sută la sută. Am înnobilat-o cu ce am avut în ogradă. Cu păstârnac, morcovi, mazăre, țelină și când am avut măsline, i-am pus și măsline. Oricum, măslinele au apărut târziu în mentalul colectiv.

Salata de beouf, identitatea noastră națională

Poate de aceea o iubim și azi, și chiar nu concepem vreo sărbătoare fără platouașele cu ea. Ea e Regina. E sufletul românilor ornat cu felioare subțirele de gogoșari în oțet. Purificat de rotocoalele de albuș de ou de un alb imaculat, împrăștiate pe tencuiala din maioneză portocalie. E certificatul nostru de naștere și testamentul nostru din care se înfruptă toți musafirii. E ca steagul nostru colorat, are galben de la ouă, are roșu de la gogoșari, numai albastru îi mai lipsește. Albastru e doar cerul, sub care mincam salata de buf.

Nu are rost să vă învăț să faceți. Pentru că e prea simplu. Fierbi carnea de pui, de vită sau de curcan, niciodată de porc, fiți atenți, orice carne dar nu de porc că iese grasă salata și are gust de caltaboș. Fierbeți și legumele. Băgați niște mazăre congelată, murături și maioneză. Are, totuși, un singur și mare secret: maioneza trebuie să lege ingredientele, fără să le acopere. Să le lege, nu să le înnăbușe. Să le lege, nu să le scalde în uleiul maionezei. Asta este toată filosofia.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button