Majorarea salariilor din sistemul de Educaţie, AMÂNATĂ

de:
24 aug. 2015
0 Afișari
Majorarea salariilor din sistemul de Educaţie, AMÂNATĂ

UPDATE Majorarea salariilor cadrelor didactice a fost amânată, după ce va fi aprobat proiectul legii salarizării, a declarat ministrul Educaţiei Sorin Câmpeanu la ieşirea de la Guvern. „Vom face toate eforturile pentru urgentarea legii salarizării….Vom vedea ce vom face şi cu Codul Fiscal”, a menţionat Câmpeanu. 

Potrivit acestuia, efortul bugetar pentru majorarea salariilor din sistemul de Educaţie cu 15% se ridică la suma de 1,6 miliarde lei, sumă ce echivalează cu efortul bugetar pentru majorarea salariilor din Sănătate cu 25%. 

Întâlnirea a fost anunţată de ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, care a spus că luni va discuta cu reprezentanţii sindicatelor şi cu premierul Victor Ponta despre salarizarea din învăţământ. Cîmpeanu a precizat că la întâlnire s-ar putea să participe şi ministrul Muncii, Rovana Plumb, şi cel al Finanţelor, Eugen Teodorovici.

FSLI: Salariile dascălilor, la fel cu cele ale muncitorilor necalificați, dacă nu vor fi majorate

Cîmpeanu a menţionat că Ministerul Educaţiei nu are alte propuneri privind creşterea veniturilor angajaţilor, din sistem, înafară de cele legate de proiectul Legii salarizării, transmise deja Ministerului Muncii.

Sindicaliştii spun că întâlnirea de luni nu ar fi trebuit să aibă loc, dar au solicitat-o pentru că Guvernul a făcut „o serie de erori”.

„Această întâlnire nu ar fi trebuit să aibă loc dacă lucrurile se derulau normal şi aveau loc creşteri salariale, etapizat, pentru tot sectorul bugetat. Dar prima greşeală pe care a făcut-o Guvernul a fost că a majorat indemnizaţiile demnitarilor, a urmat apoi creşterea pentru cei din Guvern, acum pentru sănătate. Ne aşteptam ca Legea salarizării să se aplice în acelaşi timp pentru toată lumea, dar lucrurile au luat-o razna”, a declarat preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Simion Hăncescu, citat de realitatea.net.

Cadrelele didactice cer majorări salariale cuprinse între 70% și 170% 

Angajații din sistemul de învățământ solicită Guvernului o creștere a salariilor de 70%. De asemenea, se cere și o triplare a veniturilor încasate de lectorii și conferențiarii universitari. Solicitarea a fost trimisă de Ministerul Educației la Ministerul Muncii la începutul săptămânii trecute. 

Totodată, Hăncescu a amintit că, potrivit unui acord din 2014, încheiat de sindicatele din educaţie cu Guvernul, până în anul 2017, salariile ar fi trebuit să crească cu 34 la sută.

Cookies