Salariile angajaților Metrorex au fost plătite, anunță ministrul Transporturilor. Dl. Miruță ne explică și cum a fost de neclintit în fața amenințărilor cu greva la metrou

15 sept. 2026
824 afișări
Salariile angajaților Metrorex au fost plătite, anunță ministrul Transporturilor. Dl. Miruță ne explică și cum a fost de neclintit în fața amenințărilor cu greva la metrou
Salariile angajaților Metrorex au fost plătite, anunță ministrul Transporturilor. Dl. Miruță ne explică și cum a fost de neclintit în fața amenințărilor cu greva la metrou | Sursa foto: Radu Miruță - Facebook

Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță, a anunțat luni, 14 septembrie, că au fost virate salariile angajaților Metrorex, asta după ce bugetul companiei a fost refăcut astfel încât reduce pierderile cu 100 de milioane de lei.

S-au plătit salariile angajaților Metrorex

Vineri, Guvernul a aprobat bugetul Metrorex pe anul în curs. Luni, Marian Artimon, președintele Unitatea – Sindicatul Liber din Metrou, a cerut administrației începerea negocierilor pentru semnarea unui nou Contract Colectiv de Muncă și a amenințat că dacă nu se va ajunge la o înțelegere va fi declanșată greva la metrou, potrivit Club Feroviar.

În lipsa bugetului de venituri și cheltuieli al companiei, Ministerul Transporturilor suspendase alocările bugetare către transportatorul subteran și nu se mai puteau plăti salariile.

Ieri, Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță, a transmis că salariile au intrat în conturile angajaților Metrorex. El a declarat că nu a acceptat un buget care să crească pierderile și prețul biletelor.

Au intrat banii de salarii pe cardurile colegilor angajați la Metrorex. Fără să accept un buget care, implicit, să aprobe creșterea pierderilor. Fără să accept creșterea tarifului la tichetul de călătorie. Fără să cedez la șantajul emoțional că, dacă nu aprob forma dorită, se va opri metroul și „voi vedea eu”.

Am întors bugetul de mai multe ori. Și de fiecare dată venea înapoi aproape la fel. N-a rămas așa. Pe principiul: o să rămână oamenii fără salarii, se va opri metroul și, în cele din urmă, îmi vor întoarce mâna la spate ca să accept orice.

Miruță a mai declarat că nu acceptă ca „unii să-și facă jocurile pe spatele oamenilor”, iar forma de buget aprobată săptămâna trecută reduce pierderile Metrorex cu 100 de milioane de lei.

N-am acceptat. Și nu voi accepta niciodată ca, pe spatele oamenilor, unii să-și facă jocurile. Ca din banii oamenilor unii să-și umple cutiile de pantofi sau să zboare cu jetul privat.

Forma de buget acceptată în ultimele zile ale săptămânii trecute reduce pierderile Metrorex cu 100 de milioane de lei. A fost aprobată de Guvern vineri, iar astăzi s-au plătit salariile.

Varianta anterioară presupunea o pierdere chiar mai mare decât cea de anul trecut. Am refuzat-o, a mai transmis Radu Miruță.

Miruță: „Metrorex are de recuperat pierderi imense”

Radu Miruță consideră că sume importante de bani pot fi recuperate din publicitate, închirierea unor spații comerciale, din parcări și din clădiri date „pe ochi frumoși”.

Doar din simpla încasare a penalităților executorii există sume importante de recuperat. Există, de asemenea, o oportunitate enormă de a aduce venituri din contracte competitive de publicitate, din închirierea decentă a unor spații comerciale în zone care nu încurcă fluxul de pasageri și după un plan civilizat de amplasament, din parcări și din clădiri date „pe ochi frumoși”.

Sunt doar câteva dintre lucrurile pe care corpul de control pe care l-am trimis la Metrorex le-a constatat și le-a trecut în proaspătul raport de control.

Minitrul interimar al Transporturilor spune că nu acceptă ca soluția să fie mereu creșterea biletului.

Nu pot accepta ca toate acestea să fie trecute la „și altele”, iar soluția să fie, de fiecare dată, să creștem prețul călătoriei pentru oameni. Mai întâi trebuie să scoatem banii de unde ei există. Abia apoi, dacă mai e nevoie, cerem mai mulți bani de la oameni. Dar cifrele arată că nu e.

Și de ce nu dați conducerea afară dacă face tâmpenii, probabil că vă întrebați. Pentru că și-au făcut legea astfel încât asta să ia un pic timp. Altfel, fără toate etapele derulate, riscăm ca tot din bani publici să fie plătite despăgubiri pe contractele făcute de băieții care știu doar să trăiască din banii publici, nu să-i protejeze și să-i cheltuiască cu cap in interesul cetățeanului.

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies