Salam de Sibiu cu sârmă în el, într-un supermarket din Bucureşti

de:
24 sept. 2012
2 Afișari
Salam de Sibiu cu sârmă în el, într-un supermarket din Bucureşti

Mihai Antonovici, în vârstă de 62 de ani, a declarat că, în urma achiziţionării unui baton de salam de Sibiu, pe data de 15 septembrie, din supermarketul Billa, a găsit o bucată de sârmă de 26 milimetri în el.

„Soţia mea s-a înţepat în bucata de metal, în momentul în care a încercat să mănânce. Am rămas stupefiat când am tras de capăt şi am văzut cât de mare este sârma. Am măsurat-o, are 26 de milimetri”, a declarat reclamantul, pentru Adevărul.ro.

El a precizat că s-a adresat producătorului de mezeluri Angst, cel care comercializează acest tip de salam, însă nu a primit niciun răspuns.

„Nu cred că este adevărat, vorbim de un produs cu tradiţie din 1910. Reclamaţia domnului a fost însă înregistrată. Să se adreseze OPC. E greu de crezut că se putea întâmpla aşa ceva, dat fiind faptul că în procesul tehnologic avem şi detectoare de metale. Oricine putea introduce acel metal”, a explicat Cristian Marin, reprezentantul Angst, care spune că o astfel de reclamaţie ar putea fi inventată doar pentru a obţine foloase materiale necuvenite de la companie.

Cookies