Sala Radio reia concertele cu public în luna iunie

27 mai 2021
74 Afișari
Sala Radio reia concertele cu public în luna iunie

Sala Radio reia concertele cu public în luna iunie, iar biletele pentru acestea vor fi puse în vânzare pe 31 mai.

Sala Radio reia concertele cu public în luna iunie după câteva luni în care toate evenimentele stagiunii au fost transmise live online.

Primul concert pentru care se vor putea achiziţiona bilete este cel prezentat de Orchestra Naţională Radio pe 4 iunie 2021, cu un program Mozart şi Schubert dirijat de Lubnan Baalbaki (Liban). Solistă va fi pianista Sînziana Mircea.

Biletele în format electronic pentru toate concertele lunii iunie vor fi puse în vanzare începând cu data de 31 mai, pe iabilet.ro. Ele pot fi cumpărate şi de la casa de bilete a Sălii Radio începând cu 2 iunie.

Pentru a fi asigurată siguranţa spectatorilor şi a fi respectate normele în vigoare, sala va fi ocupată în proporţie de 30%. Nu va fi necesară prezentarea unui certificat de vaccinare sau a unui test.

Accesul la concertele organizate la Sala Radio este permis până la ora 18:50 şi publicul este rugat să respecte cu stricteţe regulile de acces afişate la intrarea în incinta clădirii şi pe site-ul orchestreradio.ro.

Până atunci, vă recomandăm câteva evenimente din București în weekendul 29-30 mai.

Cookies