Sala Palatului și secretele din jurul ei. O bucată din cortina de blocuri e falsă, iar fațada mimează apartamente care nu există. 3 biserici au căzut ca să fie ridicată
Sala Palatului și secretele din jurul ei. O bucată din cortina de blocuri e falsă, iar fațada mimează apartamente care nu există. 3 biserici au căzut ca să fie ridicată | Foto credit: U.A.R.
Ansamblul urbanistic al Sălii Palatului (format din Sala de Congrese a P.M.R/P.C.R, parc și blocurile de pe străzile Ion Câmpineanu și Știrbei Vodă), face parte din patrimoniul de arhitectură socialistă al Bucureștiului și, la sfârșitul anilor ’50, reprezenta mândria noii orânduiri, “cel mai important centru urban” din România.
Oficial, Bucureștiul avea de acum un singur centru, cel din Piața Sălii de Congrese a Partidului Muncitoresc Român, Sala Palatului Republicii Populare România.
Intrarea în Sala de Congrese a P.M.R se făcea prin Palatul Regal, redenumit al Republicii. Foto: Arhiva de Fotografie și Diapozitive a Uniunii Arhitecților din România, 1959-1960. Imaginea este protejată prin drepturi de autor.Foto: Arhiva de Fotografie și Diapozitive a Uniunii Arhitecților din România, 1959-1960. Imaginea este protejată prin drepturi de autor.
Cum și de ce a apărut porțiunea falsă și hilară din cortina de blocuri de la Sala Palatului
La sfârșitul anilor ’50, Gheorghe Gheorghiu-Dej și conducerea de partid și de stat se pregăteau pentru Congresul al III-lea al Partidului Muncitoresc Român, desfășurat în perioada 20-28 iunie 1960, cu invitat special Nikita Hrușciov, prim secretar al C.C al P.C.U.S și președinte al Consiliului de Miniștri al U.R.S.S.
Se lucra cu frenezie, în ritm susținut, la edificarea Sălii de Congrese a P.M.R și a blocurilor care o încadrează.
Pentru că vizavi de Sala Palatului existau două blocuri-plombă, de abia definitivate în anul 1959, după bombardamentele din 1944, și care stricau imaginea unitară a frontului de blocuri noi, acestea nu au fost demolate, ci acoperite pe acea porțiune de construcții butaforie.
Incidența dintre blocul de pe strada Ion Câmpineanu, din fața Sălii Palatului, cu blocurile de pe Poiana Narciselor, construite în 1959. Foto: arh. Alexandru Panaitescu.Cortina de blocuri de la Sala Palatului. Porțiunea porticului care face trecerea spre str. Poiana Narciselor este butaforie. Foto: Arhiva de Fotografie și Diapozitive a Uniunii Arhitecților din România, 1959-1960. Imaginea este protejată prin drepturi de autor.
Apartamentele imaginare din blocul de pe str. Ion Câmpineanu aveau chiar și perdele de fereastră, semn că acolo locuiește cineva, deși totul era de ochii lumii, o iluzie
Mai jos, deslușim misterul cortinei-păcăleală, interviu cu arh. Alexandru Panaitescu (autor al volumului “De la Casa Scânteii la Casa Poporului. Patru decenii de arhitectură în București 1945-1989”, editura Simetria, 2012).
Reconstituim etapele sistematizării zonei “Piața Sălii Palatului” cu articole publicate de Revista Arhitectura în anii 1959/1960 și imagini din Arhiva U.A.R.
Mulțumim doamnei arh. Ileana Tureanu, președinta U.A.R, pentru fotografii și documentație.
Cortina care ascunde țesutul orașului. Sursa: arh. Alexandru Panaitescu.
Apartamentele din blocurile de la Sala Palatului au suprafețe meschine și bucătării-chicinete de 4 mp. În prezent, un apartament cu 2 camere, de 31 mp, se vinde cu 100.000 de euro
La parterul blocurilor de la Sala Palatului au fost deschise magazine de prezentare, luminate feeric noaptea, o mare cofetărie la mezaninul Blocului Turn (15 etaje) cu priveliște asupra Sălii Palatului, dar și Complexul Gospodina-Bufet unde “omul nou” se putea îndestula cu preparate și semipreparate culinare, dacă tot avea bucătărie de 4mp.
Foto: Arhiva de Fotografie și Diapozitive a Uniunii Arhitecților din România, 1959-1960. Imaginea este protejată prin drepturi de autor.
Piața Sălii Palatului, “primul ansamblu arhitectural central, închegat, armonios și unitar al Bucureștiului, așa cum nu au putut și nici nu ar fi putut visa să proiecteze arhitecții în epoca burgheziei”
Unitar și special conceput să pună în valoarea obiectivul “Sala Palatului R.P.R”, ansamblul noii piețe a fost gândit să exprime idealul comunist de locuire: apartamente minimale, cu autoservire la parter.
La sfârșitul anilor ’50, zona construită din spatele Palatului Regal a fost radical sistematizată. A dispărut grădina de două hectare a Palatului Regal, au fost dărâmate trei biserici și imobile interbelice, iar în locul lor au apărut 9 blocuri moderniste pentru acea epocă, zugrăvite în culori pastelate, cu 1000 de apartamente cu suprafețe meschine.
Au fost demolate bisericile Brezoianu (1710), Stejarul (1763) și Calvină (1866) și au dispărut și străzile din spatele Palatului Regal: str. Palatului, str. Modei, str. Imperială și str. Sf.Ionică.
Planul ansamblului urbanistic al Sălii Palatului, realizat de arh. Alexandru Panaitescu.
„Un amănunt interesant: toate apartamentele – ale căror pereți vor fi tapisați – vor avea mobilă special studiată şi de bună calitate. Bucătăriile vor fi modern utilate cu mobilier fix, frigidere etc”
Revista Flacăra, din aprilie 1959, anunța glorios demolarea “clădirilor insalubre” și împrejmuirea zonei cu garduri de șantier din papură.
Într-una din zilele lunii aprilie, 1959, porțiunea cuprinsă între Palatul Republicii Populare Române, str. Pictor Grigorescu, Luterană și 13 Decembrie a fost îmbrățișată de familiarele îngrădituri din papură: se deschidea un vast șantier de construcții care va da Capitalei prima piață integral amenajată: Piața noii săli a Palatului R.P.R.
Clădiri vechi, multe din ele insalubre, având posibilități minime de cazare, case ce nu mai puteau fi împrospătate prin nicio reparație au căzut sub loviturile tărnăcoapelor. Și pe locul lor a început construcția a 9 blocuri moderne cu câte 8 și 15 etaje. La data când vizitam imensul șantier (26 mai 1959) amplasamentul celor 9 blocuri de locuințe se profilează distinct. Toate construcțiile au fost „atacate” (este termenul folosit de constructori!).
La 30 decembrie 1959, cele 900 de apartamente cuprinse în aceste blocuri urmează a fi predate… la cheie. Multe din cele 9 blocuri vor avea magazine cu profil corespunzător atât necesităților celor circa 4.000 de locatari, cât şi a celui mai important centru urban ce se va crea aci.
Foto: Arhiva de Fotografie și Diapozitive a Uniunii Arhitecților din România, 1959-1960. Imaginea este protejată prin drepturi de autor.Foto: Arhiva de Fotografie și Diapozitive a Uniunii Arhitecților din România, 1959-1960. Imaginea este protejată prin drepturi de autor.
Revoluția comunistă a obiceiurilor de viață a început cu apartamentele sociale de la Sala Palatului. Gospodinele erau îndemnate “să-și reducă activitatea culinară” și să meargă la cantină, în chicinete doar să încălzească mâncarea
Au fost construite blocuri cu 8 etaje și blocul turn cu 15 etaje, cu aproape 1000 de apartamente în toate clădirile de pe conturul pieței și pe strada 13 Decembrie. Majoritatea apartamentelor (60%) au două camere, cu o suprafață locuibilă de aproape 31 metri pătrați. Restul apartamentelor (40%) au 3 camere cu o suprafață de cca 37 mp iar apartamentele duplex 42 mp.
Situația specială a acestei piețe importante și centrale, pe de-o parte, și schimbarea care începe deja să se facă simțită și se va accentua tot mai mult în viitorul apropiat, a felului de viață (fie prin luarea mesei la cantine-restaurant, fie în special prin reducerea activității culinare a gospodinei numai la încălzirea unor mâncăruri gata preparate sau semipreparate în exterior, au permis așezarea bucătăriilor de dimensiuni minimale (cca 4mp) în interiorul apartamentului, fiind ventilate prin curți interioare”.(Arh. Anton Moisescu în Revista Arhitectura R.P.R, nr. 4, 1959, “Locuințe în Piața noii Săli a Palatului R.P.R)
Foto: Arhiva de Fotografie și Diapozitive a Uniunii Arhitecților din România, 1959-1960. Imaginea este protejată prin drepturi de autor.Foto: Arhiva de Fotografie și Diapozitive a Uniunii Arhitecților din România, 1959-1960. Imaginea este protejată prin drepturi de autor.
“Ca să arate cât mai bine frontul blocurilor din fața Sălii Palatului, planurile apartamentelor prevedeau ca bucătăriile și băile să nu fie amplasate pe fațada principală”
Arh. Alexandru Panaitescu: Proiectul urmarea ca din fața Sălii Palatului să nu vezi bucătăria și baia lui cutărică. Blocurile au niște mici curți interioare în spate, de aproximativ 6 metri, unde băile și bucătăriile sunt aerisite și vag luminate. După ce că sunt foarte mici, ele nu beneficiază de lumină naturală, cel care locuiește la etajul 9 poate că mai are ceva lumină, dar cel de la etajele 1, 2, 3, nu.
Am fost recent într-o astfel de bucătărie, la etajul 5 al unui bloc, și pereții curții interioare sunt negri, coșurile acelea imense s-au înnegrit și n-a mai stat nimeni să le văruiască, priveliștea fiind o monstruozitate.
Pe lângă lipsa de lumină, o problemă o reprezintă și mirosurile, poate că la etajul 2 cineva gătește tocană și cel de la 3 face fasole cu cârnați. Bucătăriile au fost gândite nu ca să gătești. Sunt pentru cineva mai becher, care mănâncă în oraș. O astfel de abordare nu a ținut exclusiv de politică, ci de un anumit formalism arhitectural. Așa se întâmpla și la blocurile interbelice, construite prin anii ’30: bucătăriile erau mici și dădeau spre spatele blocului.
Foto: Arhiva de Fotografie și Diapozitive a Uniunii Arhitecților din România, 1959-1960. Imaginea este protejată prin drepturi de autor.Foto: Arhiva de Fotografie și Diapozitive a Uniunii Arhitecților din România, 1959-1960. Imaginea este protejată prin drepturi de autor.
Cortina de blocuri de la Sala palatului era menită să ascundă vechiul țesut urban. Așa a apărut porțiunea falsă
La prima vedere, blocul de pe str.Ion Câmpineanu 29C, cu cele patru coloane cu balcoane, nu are nimic special. Lotul nou de blocuri intra în contradicție cu două blocuri-plombă, realizate în anul 1959, pe strada Poiana Narciselor, fostă 13 Decembrie.
Pe porțiunea centrală a cortinei, marcată de un portic, pe unde se face trecerea spre str. Poiana Narciselor, nu s-au mai făcut blocuri, ci un “ecran” care obtura tot ce nu era în linia frontului de construcții noi.
Planul zonei cu blocurile mascate de cortina-butaforie, realizat de arh. Alexandru Panaitescu.
Arh. Alexandru Panaitescu: Blocurile plombă (P+5, P+6) nu au fost demolate, dar din înălțimea lor au sacrificat jumătatea dinspre str. Poiana Narciselor. Blocul care a rezultat a ieșit mult mai îngust și, pe o porțiune, mimează că ar avea apartamente în spate, dar ele nu sunt.
Foto: Arhiva de Fotografie și Diapozitive a Uniunii Arhitecților din România, 1959-1960. Imaginea este protejată prin drepturi de autor.Foto: Arhiva de Fotografie și Diapozitive a Uniunii Arhitecților din România, 1959-1960. Imaginea este protejată prin drepturi de autor.
Adevărul este că tot ansamblul are un caracter butaforic, frontul blocurilor nu a ținut seama cu nimic de țesutul urban din spatele lui.
Arh. Alexandru Panaitescu: Punctul nevralgic se află în zona blocului cu portic la parter. Dacă te plimbi pe acolo, la un moment dat se face o trecere care te scoate în strada Poiana Narciselor. Pe porțiunea aceasta s-a făcut un experiment, au fost construite apartamente duplex, adică apartamente pe două niveluri, de trei camere.
Sigur că erau interesante pentru acea epocă, iar în unul din ele a stat Dan C. Mihăilescu, care povestește că nu a știut cum să plece mai repede de acolo.
Apartamentele nu erau foarte confortabile, preluau de fapt o idee de la arhitectul Le Corbusier, care făcuse la Marsilia apartamente de acest gen, foarte minimale, adică dormitorul era un spațiu în care intra un pat.
Am o cunoștință, care acum are vârsta de peste 80 de ani, este singură, locuiește la Sala Palatului și îi convine să stea acolo. Are un apartament de 2 camere și frecventează Ateneul, teatrele, pentru că dacă să stai ultracentral este foarte ușor să te conectezi cu viața culturală a Bucureștiului.
Blocurile de la Sala Palatului au reprezentat un model, iar arhitectura lor o regăsim, cel puțin la tratarea fațadelor, în cartierele Balta Albă, Drumul Taberei, etc.
Foto: Arhiva de Fotografie și Diapozitive a Uniunii Arhitecților din România, 1959-1960. Imaginea este protejată prin drepturi de autor.Foto: Arhiva de Fotografie și Diapozitive a Uniunii Arhitecților din România, 1959-1960. Imaginea este protejată prin drepturi de autor.
Regimul instaurat în 30 decembrie 1947, în urma abdicării forțate a Regelui Mihai, miza pe expresia arhitectural-urbanistică a noului centru politic și cultural al Bucureștiului. În mijlocul pieței trona noua Sală de congrese a Palatului R.P.R
Arh. Alexandru Panaitescu: În perioada 1956-1958, Gheorghe Gheorghiu-Dej și conducerea de partid au vrut să facă o sală nouă în vederea desfășurării Congresului al III-lea al P.M.R, prevăzut să aibă loc în 1960, la împlinirea a 15 ani de la 23 august 1944.
Lucrarea a fost încredințată arhitectului Horia Maicu (Haim Goldstein), un bun arhitect, cu experiență, în vogă, arhitect-șef al Capitalei apreciat de regimul comunist și care se ocupase și de edificarea Casei Scânteii.
Horia Maicu avea un dezvoltat simț al politicului și, în 1958, după dezghețul și schimbările din URSS și de la noi, realismul socialist ilustrat de Casa Scânteii nu mai era apreciat.
Horia Maicu propune proiectul Sălii Palatului, în colaborare cu arh. Tiberiu Ricci care făcuse Casa Radiodifuziunii și mai târziu, spre sfârșitul anilor ’60, clădirea TVR. Horia Maicu preia lucrarea Sala Palatului și o definitivează într-un mod extrem de spectaculos pentru epoca respectivă, în care îmbină un anumit modernism cu elemente oarecum clasice, profilurile în arcadă de pe laturile clădirii.
Sala Palatului va avea un mare succes, este apreciată de conducerea P.M.R, de Gheorghe Gheorghiu-Dej, dar și de publicul larg. Fie vorba între noi, deși au trecut 65 de ani de atunci, Sala Palatului rămâne principala sală a țării.
Foto: Arhiva de Fotografie și Diapozitive a Uniunii Arhitecților din România, 1959-1960. Imaginea este protejată prin drepturi de autor.Sursa: Revista Arhitectura, 1959.
Sala Palatului, simbol al transformărilor politice. “Nikita Hrușciov a rămas cu gura căscată în fața edificiului, la modul propriu”
Arh. Alexandru Panaitescu: În vara anului 1960 are loc Congresul al III-lea al P.M.R, la care a fost invitat și Nikita Hrușciov. Când se întoarce la Moscova, Hrușciov comandă o sală oarecum asemănătoare, dar cu o capacitate aproape dublă. Acestea sunt evenimente determinante pentru ansamblul de blocuri care a fost construit în jurul sălii.
Pe locul Sălii Palatului existau trei biserici, curtea palatului regal, iar în rest erau case și blocuri. Sala Palatului Republicii, cu o semnificație politică deosebită, nu putea să rămână într-o zona amorfă, înconjurată de construcții cu o arhitectură care nu se ridica la nivelul importanței Sălii Palatului.
Foto: Arhiva de Fotografie și Diapozitive a Uniunii Arhitecților din România, 1959-1960. Imaginea este protejată prin drepturi de autor.
Arh. Alexandru Panaitescu: Se face sistematizarea întregii zone, în care este cuprins acest paravan de blocuri care începe din Știrbei Vodă (stradă îndreptată, până atunci avea alt traseu), cu un accent vertical, Blocul Turn, care după părerea multora și a mea, a fost neinspirat amplasat. Este o construcție înaltă pusă în vale, într-o groapă. Pe machetă părea deșteaptă treaba, dar în realitate, a ieșit altceva.
Cortina de blocuri începe din Calea Victoriei, de la Atenee Palace, pe latura de nord, latura de sud pe Știrbei Vodă și până aproape de Palatul Telefoanelor, apoi în prelungirea Blocului Kretzulescu, opera arhitectului G. M. Cantacuzino.
Foto: Arhiva de Fotografie și Diapozitive a Uniunii Arhitecților din România, 1959-1960. Imaginea este protejată prin drepturi de autor.Foto: Arhiva de Fotografie și Diapozitive a Uniunii Arhitecților din România, 1959-1960. Imaginea este protejată prin drepturi de autor.
„Odată cu amenajarea spațiului verde, a parcului, și construirea blocurilor, reușita cea mai mare rămâne punerea în valoare a Bisericii Kretzulescu, restaurată în perioada interbelică de arh. Ștefan Balș”
Arh. Alexandru Panaitescu: Avem deci Blocul turn în vale și biserica în deal, în ax cu ceea ce era atunci Comitetul Central, Ministerul de Interne.
Cu asentimentul tacit al puterii politice, biserica Kretzulescu nu a fost demolată, cum au fost celelalte alte trei. Avem o bijuterie de arhitectură nu doar salvată, dar deosebit de bine pusă în valoare prin amplasament.
Biserica Kretzulescu a scăpat de la demolare cu asentimentul tacit al conducerii P.R.M. Foto credit: Denise Fătulescu, bucurestiulmeudrag.ro.
“Poziția și ambientul urban din jurul Bisericii Kretzulescu este cel mai reușit punct urbanistic din București’
B365: Cine a primit repartiție în blocurile de la Sala Palatului, obiectiv strategic. Securiștii?
Arh. Alexandru Panaitescu: Nu neapărat, blocurile au fost croite respectând normele locuințelor colective care se stabiliseră cam în acea perioadă.
Apartamentele au suprafețe mici, foarte chinuite, dar au o calitate esențială: sunt ultracentrale și atunci dimensionarea lor era pentru clasa muncitoare, aidoma blocurilor din Floreasca și a multor alor construcții care s-au realizat în acea perioadă.
Exceptând cartierele Balta Albă, Drumul Taberei, Berceni, blocurile făcute în epoca Dej erau gândite să fie apartamente sociale și erau repartizare nomenclaturii, funcționarilor de linia a doua, a treia sau celor care aveau pile și relații și puteau să dovedească că au dreptul la un apartament.
Foto: Arhiva de Fotografie și Diapozitive a Uniunii Arhitecților din România, 1959-1960. Imaginea este protejată prin drepturi de autor.Foto: Arhiva de Fotografie și Diapozitive a Uniunii Arhitecților din România, 1959-1960. Imaginea este protejată prin drepturi de autor.
La fiecare congres al P.C.R, securitatea controla “legalitatea domiciliului populației” din zonă. Ultimul s-a ținut în noiembrie 1989
În Sala Palatului, în noiembrie 1989, Nicolae Ceaușescu a ținut ultimul său discurs, de 6 ore, în cadrul Congresului al XIV-lea al PCR. Prelunga cuvântare a fost întreruptă de 100 de ori de cei 3308 de delegați care au aplaudat furtunos și au scandat “Ceaușescu PCR”, “Ceaușescu Pace’”.
Înaintea Congresului, Securitatea a controlat “legalitatea domiciliului populației în zona din vecinătatea obiectivelor cuprinse în cadrul acțiunii înaintea începerii și în timpul Congresului”, întreaga organizare operativ-informativă a Congresului al XIV-lea al PCR purtând denumirea de cod “Forum 89”, conform unor documente aflate la CNSAS.
Interior Sala Palatului. Foto: Arhiva de Fotografie și Diapozitive a Uniunii Arhitecților din România, 1959-1960. Imaginea este protejată prin drepturi de autor.
Sala Palatului a fost construită între anii 1959 și 1960 de arhitecții Horia Maicu, Tiberiu Niga, Tiberiu Ricci, Ignace Șerban, în colaborare cu inginerii A. Cișmigiu și D. Badea pentru structură, inginerii Alexandru Anton Necșulea și N. Wegener pentru acustică, inginerii A. Băilescu și V. Marinescu pentru instalațiile electrice și iluminat.
“O dată cu răsturnarea monarhiei, vechiul conținut al fostului palatul regal-devenit proprietatea întregului popor- s-a schimbat, amenajându-se aici Muzeul de Artă al R.P.R, factor activ în dezvoltarea revoluției culturale în țară noastră”
Proiectul de sistematizare al Pieței Sălii Palatului este descris în detaliu de arhitectul Anton Moisescu (șef-proiect Complex) în articolul “Piața Noii Săli a Palatului R.P.R”, publicat în Revista Arhitectura R.P.R, nr.4/1959.
Ansamblul urbanistic al Sălii Palatului a fost semnat de arhitecții Tiberiu Niga, G. Filipeanu, Leon Garcia și Anton Moisescu.
Arh. A. Moisescu în Arhitectura, 1959: Activitatea de construcție și reconstrucție a Capitalei se desfășoară pe zi ce trece într-un ritm mai impresionant, iar prefacerile adânci ale bătrânei noastre capitale, care la 500 de ani de viață a început să întinerească uluitor de repede, nu mai surprind azi numai provincialii, ci constituie un adevărat caleidoscop și pentru bucureșteni.
Riscul de a nu mai recunoaște orașul devine tot mai mare pentru cei care nu călătoresc destul prin oraș sau nu se îngrijesc să fie informați la zi.
Foto: Arhiva de Fotografie și Diapozitive a Uniunii Arhitecților din România, 1959-1960. Imaginea este protejată prin drepturi de autor.
“Nenumărate construcții noi au apărut și apar mereu în toate colțurile orașului și mai ales în centru, care se înfrumusețează și își schimbă fața de la o zi la alta”
În acest imens șantier de reconstrucție a Capitalei, reconstrucția pieței Republicii constituie ansamblul cel mai important început în acest an.
S-a început aici realizarea unei noi săli a Palatului RPR, pentru adunări, festivități, spectacole, etc, putând cuprinde cca. 3300 de spectatori, iar în jurul acestei săli, pe laturile pieței ce se creează, s-a început construirea unor blocuri de locuințe- cca.1000 de apartamente- care vor constitui cadrul firesc al noii săli și al pieței din spatele Palatului RSR.
Sistematizarea acestui ansamblu situează în centrul de compoziție Palatul Republicii, care împarte întregul ansamblu în două spații cu caracter diferit: platforma superioară-actuala piața a Republicii care urmează a fi în curând sistematizată și lărgită-și platforma inferioară-în fața noii săli-care urmează a fi construită până la sfârșitul acestui an.
Foto: Arhiva de Fotografie și Diapozitive a Uniunii Arhitecților din România, 1959-1960. Imaginea este protejată prin drepturi de autor.
“Realizarea pieței noii săli a Palatului R.P.R a făcut necesară restructurarea cu îndrăzneala a situației existente, care prezenta un aspect dezordonat și diform, inadmisibil pentru centrul Capitalei noastre-rezultat al dezvoltării haotice a orașului în vremea burgheziei”
Arh. A. Moisescu în Arhitectura, 1959: Sistematizarea și reconstrucția acestei părți a orașului va constitui un eveniment istoric pentru Capitală. Toate încercările depuse de monarhie în trecut de a realiza un centru nu au făcut decât să mărească haosul din jurul fostului palat regal și să creeze “pustiul de asfalt” menit să țină cât mai la distanță poporul.
Construirea noii săli a palatului dezvoltă și adâncește și mai mult acest nou conținut, aduce în palatul fostei monarhii-unde nu călcau decât magnații financiari și politici ai vremii- masele largi ale oamenilor simpli din popor, ce devin astfel beneficiarii permanenți ai palatului construit din munca lor.
Foto: Arhiva de Fotografie și Diapozitive a Uniunii Arhitecților din România, 1959-1960. Imaginea este protejată prin drepturi de autor.
Arh. A. Moisescu în Arhitectura, 1959: Excepție de la regimul general de construcție a blocurilor (parter +9 etaje) va face o singură construcție așezată în colțul de sud-vest al pieței.
Aici se va înalta un bloc înalt de locuințe compus din parter-mezanin și 15 etaje, care va puncta ca un accent capătul perspectivei celei mai importante: accesul dinspre strada Luterană. Prin proporțiile sale zvelte, acest bloc va atenua impresia de masivitate și greutate a volumelor din piață, în special a volumului Sălii, care domină și prin masă sa toate celelalte volume.
Foto: Arhiva de Fotografie și Diapozitive a Uniunii Arhitecților din România, 1959-1960. Imaginea este protejată prin drepturi de autor.
“Portice puternic luminate noaptea de vitrinele magazinelor vor asigura și la ore târzii aspectul festiv al frontului blocurilor din fața Sălii Palatului”
Arh. A. Moisescu în Arhitectura, 1959: Tocmai pentru a sublinia și mai bine acest lucru, pe fronturile laterale, magazinele au fost așezate numai că niște rapeluri la capetele blocurilor, restul blocurilor constituind un fond mai discret de locuințe.
La parterul și mezaninul blocului înalt de pe latura sudică este proiectat localul unei mari cofetării. Sala propriu-zisă a cofetăriei va fi așezată la mezaninul blocului, având deschisă o frumoasă priveliște asupra pieței.
Foto: Arhiva de Fotografie și Diapozitive a Uniunii Arhitecților din România, 1959-1960. Imaginea este protejată prin drepturi de autor.Foto: Arhiva de Fotografie și Diapozitive a Uniunii Arhitecților din România, 1959-1960. Imaginea este protejată prin drepturi de autor.
Complexul Gospodina-Bufet, cu pardoseli din marmură de Sebeș și Ruschita, deservea locatarii cu semipreparate și preparate culinare pentru acasă. A fost așezat strategic pe traseul locatarilor în drum spre sau de la serviciu
Arh. A. Moisescu în Revista Arhitectura, 1962: Celelalte magazine nu prezintă probleme speciale prin profilul lor. O mențiune specială ar trebui poate făcută numai pentru complexul Gospodină-Bufet expres așezat la parterul blocului 3, în colțul dinspre Știrbei-Vodă și Luterană.
Așezarea lui pe traseul fluxurilor principale ale ale locatarilor în drum spre și de la serviciu (scurgerea spre principalele linii de tramvai fiind pe Luterană, Știrbei Vodă și spre Ateneu) va asigura bună deservire a locatarilor cu semipreparate și preparate culinare pentru acasă sau servite chiar în localul bufetului.
Bufetul Gospodina de la Sala Palatului. Foto: Arhiva de Fotografie și Diapozitive a Uniunii Arhitecților din România, 1959-1960. Imaginea este protejată prin drepturi de autor.
Sala de mese avea o linie de autoservire de 12 m. “Timpul în care o persoană trece de-a lungul liniei, adică alege, se servește și plătește fiind în medie de 3 minute”
Modul de viață al noilor locatari din blocurile de la Sala Palatului era prevăzut în detaliu. În revista Arhitectura din anul 1962, unul din arhitecții Sălii Palatului, Leon Garcia, descrie Bufetul de la Sala Palatului.
Într-o sală pardosită cu marmură și înfrumusețată cu decorații murale, linia de “împinge tavă” era prevăzută inclusiv cu “vitrine cu încălzire cu radianți, cu infraroșii” pentru mâncare caldă
Arh. Leon Garcia în Revista Arhitectura, 1962: La parterul unuia din blocurile din jurul Sălii Palatului RPR a fost amenajat un restaurant cu autoservire. A fost amenajată o sală de mese cu 120 de locuri având o linie de autoservire (12 m), restaurant cu mâncăruri calde și reci, bar, bufet cu băuturi, gustări, patiserie.
O sală de vânzare a semipreparatelor (bucătărie de bloc), cu o linie de prezentare (8 m). La subsol au fost amenajate: bucătărie caldă, bucătărie rece, laborator patiserie, încăperi frigorifice, depozite pentru produse uscate, precum și grupul social (vestiare, labavouri, WC).
Linia de autoservire a sectorului restaurant se compune din: secția de platouri, secția de salate, răcituri și antreuri (expuse în vitrine frigorifice), secția de mâncăruri calde și fripturi (expuse pe mese calde și în vitrine cu încălzire cu radianți cu infraroșii), secția de cofetărie, secția de tacâmuri și pâine, casa.
Toate platformele tejghelelor, vitrinelor și meselor de lucru sunt executate din oțel inoxidabil, fețele fiind îmbrăcate cu melatart verde. Toate piesele metalice și liniile de ghidaj al platourilor sunt cromate.
Un client al restaurantului-cantină avea la dispoziție 15-18 minute pentru ocuparea unui loc la “masa de consumație”
Timpul în care o persoană trece de-a lungul liniei, adică alege, se servește și plătește este în medie de 3 minute.
Cadența trecerii consumatorilor în dreptul casei este de 8 persoane pe minut, debitul liniei fiind de 480 de persoane pe oră. Având în vedere că durata ocupării unui loc la masă de consumație (în restaurantele cu autoservire) este de 15-18 minute, numărul necesar de locuri este de 120.
Mesele de consumație au blatul de melacart în diferite culori. Dimensionarea meselor este făcută în funcție de mărimea platourilor (35×48), fiind necesar ca patru platouri să acopere întregul blat.
Sălile de consumație au pereții îmbrăcați cu material plastic pe suport textil, pardoselile sunt din marmură de Sebeș și Rușchita.
Pentru iluminatul artificial s-a prevăzut un amestec de lumină fluorescentă și incadescență care să asigure 180 lucși. (Arhitectura R.P.R 1962, arh. Leon Garcia. Autori Garcia și Edgar Walter, decorații murale Ion Oroveanu, vitralii G. Ispir și Renata Duncan).
Bufetul Gospodina. Foto: Arhiva de Fotografie și Diapozitive a Uniunii Arhitecților din România, 1959-1960. Imaginea este protejată prin drepturi de autor.
Ideea cantinelor-restaurant a fost dezvoltată de Nicolae Ceaușescu cu circurile foamei
B365: Alexandru Panaitescu, de unde a venit ideea apartamentelor cu bucătărie foarte mică și autoservire în preajmă?
Arh. Alexandru Panaitescu: Soluția aceasta se purta și în anii ’70, în 1971 eram student în anul IV, am avut de proiectat un bloc și profesorii ne spuneau: Puteți să faceți bucătăria fără lumină și aerisire naturală, ci cu aerisire mecanică.
Unii din profesorii noștri mergeau pe ideea că oamenii vor mânca la “Gospodina”. Ideea a fost dezvoltată la dimensiuni gigantice în timpul lui Nicolae Ceaușescu cu Circurile Foamei care trebuia să găzduiască fabrici de mâncare, dar de asta am scăpat. Trebuia să te duci la circul foamei din Piața Unirii sau din Pantelimon cu sufertașul și să-ți iei mâncarea.
Ideea era că femeile nu mai au timp și nu mai sunt interesate să gătească. În concepția momentului nu era vorba de o bucătărie, ci de o chicinetă în care gospodina să vină și să încălzească mâncarea.
„Față de alte locuri din București, se mânca bine la acest mare self-service, adică “împinge tavă”, de la parterul blocului dinspre str. Știrbei Vodă”
Tovarășele care locuiau la Sala Palatului coborau la “împinge tavă”, cumpărau sarmaua, pilaful și ciorba și acasă doar le încălzeau.
Astfel, a fost ignorată complet tradiția culinară națională. Pe de altă parte, nu s-au făcut prea multe magazine de tip Gospodina.
Barul din în Sala Palatului. Foto: Arhiva de Fotografie și Diapozitive a Uniunii Arhitecților din România, 1959-1960. Imaginea este protejată prin drepturi de autor.
B365: În articolul semnat de arh. Leon Garcia în Revista Arhitectura se spune că bufetul avea decorații murale și marmură, deci era frumos la cantină.
Arh. Alexandru Panaitescu: Poate să fie frumos și să mori de foame. Acestea erau magazine reprezentative, unități speciale de prezentare a brânzeturilor, salamurilor, etc. La piața Romană, la blocul Leonida exista magazinul Vânătorul unde, în anii ’60, se găseau iepuri împușcați, lișite, etc.
B365: În concluzie, ansamblul de locuințe de la Sala Palatului reprezintă un model sovietic de locuire?
Arh. Alexandru Panaitescu: Ideea a venit oarecum pe filiera sovietică, dar proiectul a avut ca punct de pornire arhitectura occidentală. În perioada anilor ’50, după război, în toată Europa a fost o criză groaznică de locuințe.
Arhitectura pe care o vedem la Sala Palatului, care după aceea în anii ’60 a fost reluată și în Balta Albă și în Drumul Taberei și peste tot în țară, a fost inspirată în special de arhitectura franceză. Când am fost în 1991 la Paris, în jurul orașului am văzut nenumărate cartiere asemănătoare cu Balta Albă.
Ansamblul Pieței Sălii Palatului nu a fost de inspirație sovietică, ci de inspirație comunistă.
Foto: Arhiva de Fotografie și Diapozitive a Uniunii Arhitecților din România, 1959-1960. Imaginea este protejată prin drepturi de autor.Foto: Arhiva de Fotografie și Diapozitive a Uniunii Arhitecților din România, 1959-1960. Imaginea este protejată prin drepturi de autor.
„Blocurile din Piața Sălii Palatului” este un episod din seria „Make Bucharest Great Again”, care vă spune povestea neștiută a clădirilor de patrimoniu din București sau vă prezintă proiecte de arhitectură inovatoare. Ce am mai scris se află aici:
Vești bune pentru bucureșteni și nu numai, Russell Crowe va concerta pentru prima oară în România. Va avea două concerte, unul la București și unul la Timișoara. Concertele vor avea loc
Primăria Capitalei anunță că, după ce a plantat floricele în parcul de la Sala Palatului, se va apuca și de reparat aleile de aici. Ne arată că sunt pavelele aleilor sunt sărite, bordurile
Evenimentul cultural de anvergură care trebuia să aducă în premieră capodopera vocal-simfonică Carmina Burana, a fost mutat oficial la Sala Palatului și reprogramat pentru data de 27 februarie