Sală de operaţii de la Spitalul Universitar Bucureşti, închisă după descoperirea bacilului piocianic

de:
26 aug. 2018
0 Afișari
Sală de operaţii de la Spitalul Universitar Bucureşti, închisă după descoperirea bacilului piocianic

SUUB precizează, într-un comunicat, că Departamentul de Prevenire şi Control Infecţii Nosocomiale colectează în permanenţă probe din toate ariile terapeutice, conform normelor sanitare interne şi internaţionale. „Mai mult, autoexigenţa ne impune să depăşim aceste standarde”, se arată în comunicat.

„Proba pozitivă la bacilul piocianic a fost recoltată în dimineaţa zilei de 20 august dintr-un filtru de apă sterilă aflat în spălătorul de la sala de ginecologie.Toate filtrele din zonă, manipulate exclusiv de personalul medical mediu, nu au fost folosite deloc cu 5 zile înainte să se recolteze probele, respectiv între 15-19 august. Sala respectivă este utilizată pentru intervenţii cronice, exclus cele din obstetrică. Aşadar, orice posibilitate de propagare sau de infectare a vreunei persoane este nulă. Bacteria respectivă se dezvoltă în apa stătută. Nefolosirea instalaţiilor implică, deci, asemenea riscuri. Tocmai de aceea se efectuează controale în permanenţă, iar o eventuală descoperire duce la măsuri severe de decontaminare până când probele vor ieşi negative. Este motivul pentru care sala a fost deocamdată închisă”, se arată în comunicat.

Iniţial, informaţi privind descoperirea bacilului pocianic într-una din sălile din secţia de obstetrică-ginecologie a SUUB a fost difuzată de Digi24.

Cookies