Fostul edil al Sectorului 2, Radu Mihaiu, a întrebat retoric „cui prodest” modificarea proiectului „Noul Obor”, care, după părerea lui, nu avea niciun neajuns.
După luni de zile în care singurul proiect a lui Hopincă a fost să își renoveze biroul, s-a găsit problema Sectorului 2: Noul Obor. S-au tot învârtit, s-au scărpinat și acum încearcă să sluțească proiectul de la Aleea cu Ceas, acuză Radu Mihaiu.
Fostul Primar de la S2 susține că proiectul conceput împreună cu Banca Mondială este aproape gata, iar modificările nu ar face decât să prelungească lucrările și să strice frumusețea locului. Ceea ce vrea să schimbe Hopincă nu are vreo legătură cu regenerarea urbană, spune Mihaiu. În plus, fostul edil îl acuză pe actualul că ar face ilegalități pe șantier.
Se lucrează neoficial cu un proiectant apropiat de firma Rotary cu care dl. Hopincă a făcut ceva afaceri cu cântec pe la Sectorul 5. Fără nicio calitate și fără a implica persoanele care și-au pus semnătura pe proiectul original, se forțează modificări substanțiale care vin în contradicție cu analizele care au stat la baza studiului de regenerare urbană, a scris Mihaiu pe Facebook.
Zilele trecute, dl. Hopincă trâmbița pe (tot pe Facebook) că a avut discuții cu locuitorii din zona Obor și ne-a explicat motivele pentru care a sistat proiectul Noul Obor, început de Radu Mihaiu.
Am primit sute de solicitări pentru accesibilizarea zonei și menținerea locurilor de parcare, motiv pentru care, încă de anul trecut, am oprit proiectul în derulare pentru a fi îmbunătățit. […] Cel mai important, vom menține numărul locurilor de parcare, refacem spațiul verde, amenajăm pista pentru bicicliști și păstrăm aleea pietonală. Nu vom permite amenajarea teraselor, pentru că nu este cazul să aglomerăm și mai mult zona, a scris Hopincă pe pagina oficială de Facebook.
Noul Primar spune că a luat această decizie pentru a ține cont de nevoile reale ale locuitorilor din Sectorul 2. Așadar, le va reda oamenilor locurile de parcare și nu va permite deschiderea de teraase, pentru a nu aglomera zona și așa foarte populată.