Curățenia locurilor de parcare din Sectorul 3 al Capitalei revine în atenția locuitorilor, după ce oamenii au primit SMS-uri de la Primăria Sectorului 3 prin care li se cere să răspundă la un sondaj privind această acțiune. Pe rețelele de socializare, bucureștenii și-au exprimat dezacordul față de această modalitate de comunicare și s-au arătat îngrijorați de siguranța datelor personale.
Prin sondajul primit de beneficiarii autorizației de parcare de reședință nominală din Sectorul 3, aceștia sunt întrebați dacă vor să-și ia angajamentul privind eliberarea locului de parcare pentru efectuarea curățeniei mecanizate lunare. În caz contrar, beneficiarii își asumă că vor curăța locurile de parcare. Echipajele PS3 vor verifica respectarea obligațiilor asumate, precum și a celor prevăzute în regulament, iar nerespectarea lor vor conduce la sancționarea deținătorului autorizației de parcare conform prevederilor acestuia.
Bucureștenii mai trebuie să completeze formularul cu nume și prenume, CNP, număr de telefon și adresa de e-mail.
Cei care au primit acest SMS de la PS3 au și câteva nelămuriri:
La mine în baterie sunt copaci înalți – cad frunze permanent. Să zicem că eu vin și mătur – dar apoi trec niște pietoni și aruncă hârtii. Pot eu să previn asta? E public.
Altcineva se arată îngrijorat de prelucrarea datelor personale.
Vreau să completez chestionarul online dar de ce nu am opțiune să zic „nu” la prelucrarea datelor personale??
Mai multe persoane au acuzat Primăria Sectorului 3 că le dă un ultimatum în ceea ce privește răspunsul la sondaj.
Termen 48 ore?!?! Este de fapt un ultimatum, și care este adresat numai posesorilor de locuri de parcare nominale!
1) Dacă ești de acord trebuie musai să eliberezi locul la data și ora stabilite de ei, altfel, conform regulamentului poți pierde locul de parcare.
2) Dacă nu ești de acord, trebuie să faci tu curățenie iar ei vor verifica conform unui program stabilit de ei dacă ai făcut curat, și dacă nu ai făcut, atunci pa loc de parcare nominal.
Alte persoane, în schimb, au fost de acord ca PS3 să curețe locurile de parcare nominale:
Te-ar mai putea interesa și: