Safari urban printre troiene și zebre-parcare. București, orașul tuturor posibilităților, cu două probleme dintr-o lovitură, plus mocirlă

25 feb. 2026
188 afișări
Safari urban printre troiene și zebre-parcare. București, orașul tuturor posibilităților, cu două probleme dintr-o lovitură, plus mocirlă
Safari urban printre troiene și zebre-parcare. București, orașul tuturor posibilităților, cu două probleme dintr-o lovitură, plus mocirlă | Sursa foto: Sector 2 - Informații și dezbateri/Facebook

O nouă parcare ad-hoc, pe trecerea de pietoni de data aceasta, blochează complet accesul pietonilor.

Într-un oraș deja sufocat de mormanele de zăpadă care încă sunt prezente, la o săptămână distanță de la prima ninsoare care a cam năucit autoritățile bucureștene, oamenii parchează pe oriunde. Adică mai „pe oriunde” ca de obicei.

De la o stradă la alta, pare-se că această practică a șoferilor de a parca mașinile „pe unde apucă” nu mai este doar un incident izolat, ci o practică ce merge pe premiza „primul venit, primul servit”, și care pune în pericol siguranța pietonilor din București.

Cum arată un safari urban

Pentru pietonii bucureșteni, o simplă plimbare sau drumul până la magazinul din colț s-a transformat, în urma mormanelor de zăpadă prezente în apropierea trecerilor de pietoni, într-un veritabil sport extrem.

O postare recentă pe rețelele de socializare ne arată cum o mașină a decis să „îmbrățișeze” atât trotuarul, cât și trecerea de pietoni, într-o manieră care sfidează decența rutieră, dar care ilustrează perfect haosul din București.

Sursa foto: Sector 2 – Informații și dezbateri/Facebook

Postarea de pe grupul de Facebook „Sector 2 – Informații și dezbateri” a generat rapid reacții divergente, scoțând la iveală o fractură majoră în mentalitatea publicului.

Perspectivele celor care au comentat la postarea de pe grup au adoptat două atitudini de abordare a problemei.

Unii încearcă să justifice gestul șoferului prin prezența mormanelor de zăpadă de pe trotuar și de pe trecerea de pietoni.

Avea sens postarea dacă în urma mașinuței se întindea te miri ce trotuar curat sau uscat. Ați putea să fiți mai puțin abuzivi până scăpăm de munții de zăpadă. a comentat un membru al grupului

Alții sunt de părere că gestul nu este un caz izolat, și că problema își are rădăcinile mult mai adânci.

Unde se vede zăpadă este pe unde trebuie să mergem, că nu avem încotro. Totuși, cu zăpadă sau fără, este normal cum s-a parcat? Pe trotuar și pe trecere de pietoni? Acolo e loc de parcare? adaugă autoarea postării

Un alt comentariu vine din partea unui membru care, în loc să se alăture uneia dintre cele două tabere, vine cu o abordare sarcastic-inovatoare:

Până nu fac parcare cu plată pe trecere, nu se rezolvă, a spus un alt membru

Riscurile ignorate

Dincolo de părerile împărțite ale membrilor grupului și de estetica urâtă a unei mașini lăsate la întâmplare, consesințele pe care trebuie să le întâmpine pietonii sunt cât se poate de riscante.

În contextul în care multe dintre trotuarele Bucureștiului sunt încă îngustate de gheață și de zăpada acumulată, blocarea trecerilor de pietoni obligă bucureștenii, de la vârstnici și părinți cu cărucioare, până la cei mai mici pietoni să ocolească printre mașini care se află în mișcare, punându-și în pericol viața.

În timp ce autoritățile locale par, de cele mai multe ori, depășite de volumul acestor abateri, pietonii rămân „la mila ploii”.

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies