Să vorbim de funie în casa strangulatului!

Arta cere sacrificii, nu-i așa? Subscriu. Dar, pentru că întotdeauna există un „dar”, răsplata ar trebui să fie pe măsură. Prin urmare, duminica trecută am suportat cu stoicism frigul (deh, între anotimpuri) și un vag iz de mucegai, în sala nici mică nici mare a Teatrului Infinit, cu podea de parchet scârțâitor și scaune incomode (dar nu din cale-afară), pentru a vedea ultima producție a Trupei „Jamais Vu”. 

Jamais couche avec, cum ar spune englezul, dar în urma unei (destul de aprofundate) căutări pe net, am aflat că este vorba de o gașcă de tineri entuziaști, grupați în jurul regizorului Matei Lucaci-Grunberg, dornici să experimenteze și să aducă un suflu nou în teatrul contemporan. Intitulat „Funia”, spectacolul este „o adaptare după filmul omonim regizat în 1948 de Alfred Hitchcock, care la rândul său adaptase piesa cu același titlu, scrisă în 1929 de Patrick Hamilton”.

Și totuși, vă veți întreba poate, de ce m-aș fi dus să văd așa ceva, mai ales în lipsa unei cronici sau recomandări, dar fiind faptul că era abia a doua repezentație. Simplu: prezența pe afiș a cuplului Lucaci-Grunberg & Andrei Huțuleac, a căror precedentă colaborare a dat naștere unui spectacol pe care l-am savurat la TNB (Noaptea lui Helver). Erau întrunite, așadar, condițiile necesare, chiar dacă nu suficiente, pentru un succes.

Să revenim la cestiune. Cum fu piesa? Faină! Apăi dacă i-o plăcut lui Hitchcock, n-avea cum să nu ne placă și nouă. Subiectul zic. Dar ce să vezi? Adaptarea, care n-a fost doar traducere, ci translatarea personajelor în Bucureștiul interbelic, cu nume, apucături fine și filozofeală, a fost minunată. Îl lipsa altei mențiuni în foaia-program-de-sală, îl credităm pe regizor cu ea, deci prima bilă albă în dreptul lui. 

A doua, cel puțin la fel de mare și de strălucitoare, e pentru distribuirea lui Ștefan Huluba în rolul doamnei Popescu, un travesti de zile mari. Merită să vedeți spectacolul fie și numai pentru acest personaj încântător.

A treia bilă, poate cea mai mare, este distribuirea lui Andrei Huțuleac în rolul principal. Un actor desăvârșit, capabil să „lumineze” și cele mai întunecate spectacole. Dar în cazul de față a trebuit doar să adauge „lumina de contur” unei scene pe care a strălucit întreaga distribuție.

„Funia este un spectacol cu mult suspans, cu crimă, cu un strop de umor și cu parfum de epocă”, am citat din aceeași foaie-program-de-sală. Confirm și adaug totodată că parfumul de epocă, esențial în economia spectacolului, a fost asigurat nu doar de textul adaptat, ci și de scenografia și costumele imaginate de Ariana Miron-Presan, care a mai făcut echipă cu Andrei Huțuleac, de această dată în calitate de regizor (el), în „California Suite”, de la Unteatru.

Vă mai spun doar că veți asculta și muzică de calitate, în cea mai mare parte diegetică (hai, go pe google!), pe alocuri dată puțin cam tare, dar dacă stați în primul rând aveți șansa să manevrați cu ușurință potențiometrul (google!) picup-ului. (Această frază e complet inutilă pentru textul de față, dar am inserat-o doar de dragul noului cuvânt pe care l-am învățat cu această ocazie!)

În concluzie, revenind la ideea din primul paragraf, să și răspund explicit la întrebarea dacă răsplata a fost pe măsură. A fost!

Detalii despre spectacol – aici, iar program și bilete – aici!

Nota (bene că ești tu cult în cap): De când teatrele Primăriei se confruntă cu dificultăți și scandaluri, Radu a luat la pas inițiativele private din zona artei dramatice și a promis că dacă descoperă lucruri interesante ne spune și nouă. Cum a fost cazul cu Dușmănie 2.0, despre care a scris aici. Și apropo de scandalul de la Metropolis, citiți aici despre una dintre piesele preferate ale cronicaruluidupăureche, nu de alta, dar măcar să știți ce pierdeți…