Să ne jucăm de-a poliţiştii: NINO, NINO, NINO

Mi-a apărut în faţă, de pe o stradă cu „cedează”. S-a oprit timid, în timp ce girofarul se declara fan Steaua: roşu-albastru, roşu-albastru, rosu-albastru. Un flesh, semn ca îl las să treacă, dar nu a îndrăznit. Încă unul, în timp ce căutam să potrivesc telefonul pe modul de înregistrare video. În cele din urmă, a pornit, mulţumindu-mi politicos cu avariile. I-am răspuns cu alt flash, după care l-am urmat o bună bucată de vreme. Deşi cu girofarul în funcţiune, n-a depăşit 40 de km/h, chiar dacă ora şi carosabilul (Calea Victoriei) îi permiteau. Probabil că urgenţa era un aurolac blocat într-o gură de canal, nu vreo babă care să vândă brânză fără autorizaţie la Gara de Nord. Era o maşină a Poliţiei Locale a Sectorului 1. Deşi nu au voie decât cu luminile albastre, iar şefii lor se jură că nu se abat de la reguli, foştii gardieni au dat drumul şi celor roşii. Nu îi condamn, toţi ne-am dorit, când eram mici, să conducem o maşină de poliţie adevărată: NINO, NINO; NINO.