Să decretăm direct Starea de Panică în Porumb, ca să ne luăm de o grijă

09 mart. 2022
838 afișări
Să decretăm direct Starea de Panică în Porumb, ca să ne luăm de o grijă
Să decretăm direct Starea de Panică în Porumb, ca să ne luăm de o grijă

Bună dimineața, dragi cititori de internet sau dragi strategi militari, că nici nu mai știu cum să vă spun.

Liberté, egalité, igienize

Este prima zi fără restricții. Ministrul Rafila, după ce de-a lungul săptămânii trecute ne-a zis ba că se scoate masca, ba că nu se scoate, ba că e doar afară, ba că avem voie la nunți, dar nu la club, ne-a anunțat ieri că GATA SE SCOATE TOTUL DE PESTE TOT – liber în baruri pană la ultimul client!

Pentru că domnul Rafila și, în general, politicienii sunt ferm convinși că noi suntem proști făcuți grămadă și că nu ne-au învățat mamele la 4-5 ani ce trebuie să facem în viață, a ținut să menționeze că totuși se mențin ‘cu tărie’ în continuare niște recomandări, printre care să nu uităm ne spălăm pe mâini. Cu alte cuvinte noi, cetățenii acestei țări, cu taxele noastre, plătim niște oameni care în timpul pe care l-ar putea petrece făcând altceva, gen să muncească, ies la televizor PE BANII NOȘTRI, să ne zică să ne spălăm pe mâini.  Îi așteptăm în acest caz și dimineața în baie la noi acasă, să ne spună să tragem chiloții pe noi după ce facem duș, înainte să ieșim pe ușă.

Însă, deși oficial nu mai există nici o restricție, stresarea psihicului bunului popor român continuă. Acum, din partea entităților private. De dimineață, deși nu aveam nimic de cumpărat de la magazinul de la parterul blocului, m-am dus să investighez situația și să cumpăr totuși o sticlă de prosecco în caz că simt nevoia să beau în timpul zilei. Din boxe răsuna aceeași placă din 2020 – STIMAȚI CLIENȚI, CONFORM NOILOR MĂSURI DE PREVEDERE A CORONAVIRUSULUI ESTE OBLIGATORIE MASCA DE PROTECȚIE. VĂ RECOMANDĂM SĂ VĂ SPĂLAȚI PE MAINI ÎNAINTE ȘI DUPĂ CUMPĂRĂTURI.  Apoi, ne informau cum au luat ei măsuri de dezinfectare suplimentare ca să fim noi în siguranță. Când au de gând să scoată această placă de menținere a clienților în stres nu știm, dar putem anticipa că va fi înlocuită de una nouă, adaptată noii situații care se pregătește. Iar aici ajungem la punctul numero dos.

Starea de panică în porumb

Cât noi eram ocupați să alergăm cu sandviciuri, pamperși și pungi cu mâncare la granițe, în încercarea de a-i ajuta cum putem noi atât pe vecinii care intrau la noi în țară, cât și pe cei care au rămas acolo, mai marii României se gândeau cum ar putea ei să continue teroarea asupra poporului pe care îl conduc și să profite de această tragedie care s-a abătut asupra Ucrainei. Adică, ei pregăteau un document care să legifereze posibilitatea instaurării unei stări DE CRIZĂ, ceva complet nou. În forma apărută inițial, apoi contestată de Vasile Fălcuțe Dâncu, Ministru al Apărării (‘știți, era doar un draft, nu e aia forma finală’)  documentul foarte ingenios permite decretarea stării de criză oricând, oricum, de către o mână de oameni.

Aflăm astfel de la colegii de la b365.ro că ”Potrivit documentului, aflat în studiu la Guvern, prin situație de criză în domeniul securității și apărării naționale se înțelege situația în care societatea se confruntă cu mari dificultăți generate de apariția unuia sau mai multor incidente pe teritoriul național, la nivel regional sau internațional, sau de amenințări, riscuri și vulnerabilități prin care sunt grav perturbate sau amenințate condițiile de viață, sănătate și mediu.’’

Deci, ORICE.

Eu nu înțeleg de ce o mai scăldăm. Sincer. Dacă aș fi politician, n-aș mai lălăi-o cu diverse stări, ci aș instaura direct o stare superioară tuturor și aplicabilă în orice condiții – starea de PANICĂ ÎN PORUMB. În această stare, se pot lua absolut orice măsuri atunci când Întâiului Ficus al României Iohannis, cum îi spune o colegă, (cel care s-a dus să viziteze refugiații și s-a urcat pe un soclu de rumeguș presat) dimpreună cu diverse structuri militare li se pare că se întâmplă ceva care poate trece drept ‘risc sau vulnerabilitate’.

Prea multă poluare în București într-o dimineață? Nici o mașină pe persoană fizică nu mai are voie să iasă pe șosele! Este o amenințare la adresa condițiilor de mediu!

A mai zis Rusia ceva că l-a enervat România pe Putin? Toată lumea să poarte cască în drum spre muncă!

Prea puțină lume care aruncă diferențiat gunoiul? Cei care aruncă cartoane la plastic să fie luați pe sus de Poliție și puși să stea două săptămâni cu gunoiul în casă.

Orice este posibil în starea de Panică În Porumb!

O să spuneți că dau exemple exagerate și ele chiar sunt, dar întrebarea mea sinceră este cât de departe permitem să se meargă? Presa iar a luat-o razna cu războiul și îl transformă dintr-o tragedie reală a oamenilor din Ucraina, despre care nu ne putem imagina prin ce trec, într-o caricatură, iar lumea își pune poalele în cap din nou. O să pun aceeași întrebare pe care le-o pun cunoscuților care mi-au spus din 2020 până azi că ei nu au o problemă cu restricțiile și nu-i deranjează să-i fugărească chelnerii la ora 22:00 să înghită mai repede rața pe varză că e poliția la ușă. Câți ani sunteți dispuși să mai faceți asta? Unul, doi, zece? Câte vieți credeți că avem, că nu suntem ca pisicile.

Asediul Marelui Lift

Încheiem cu știrea mea preferată, care spune așa ‘Niște ruși s-au dus cu liftul la război. Ucrainenii le-au tăiat curentul, apoi au râs de ei pe Twitter.’ Propagandă de război ucraineană sau nu, vreau doar să spun că pe vremea mea, când eram copil la Pitești, tăiatul curentului era un sport obișnuit  atunci când familia se enerva că vecinii manelofili de deasupra iar au luat viteză muzicală la 3 dimineața, moment în care se trimitea inginerul și capul familiei să le taie curentul și toată lumea dormea lemn și liniștită până a doua zi.

Ulterior știrii cu rușii în lift, ceva tot cu tematică electrică a apărut în presă, la vreo două zile distanță. O știre ‘scăpată’ din Rusia spunea că un băiețel rus de 12 ani a strigat SLAVA UKRAINI pe hol la școală, iar imediat părinții lui au fost duși de Poliție la interogratoriu și apoi lăsați fără curent.

Ce aveți toți cu curentul? Nu ne mai furați ideile! Noi am fost primii!

 

Cookies