Înţeleg treaba cu reinventatul felurilor de mâncare, dar unele lucruri chiar nu trebuie să se schimbe, pentru că e o blasfemie să fie schimbate. Adică, de ce să reinventăm urzicile, spre exemplu? De ce nu mai putem să mâncăm urzici așa cum se făceau ele în copilăria noastră, ca niște urzici, și le cremuim acum în nu mai știu ce feluri alambicate? La fel și mămăliga. Nici ea nu mai e neapărat mămăligă, cât diverse chestii pe care nu le recunoști neapărat. Și altele, multe.
Mă rog, ideea însă este că AM GĂSIT ÎN BUCUREȘTI URZICI NEREINVENTATE, precum și stufat de miel, dar și mâncare de mahmureală, respectiv cartofi prăjiți cu ouă și cu brânză sau cartofi prăjiți cu ouă și cu brânză și cu cârnați, dacă petrecerea chiar a fost de neuitat. Se găsesc cu toatele la Bucătăria Local Food, care e deja în lista mea scurtă de mâncare bună.
Multe nereinventate sau reinventate elegant mai sunt de asemenea la Băcănia Veche – la curte, acolo pe bulevardul Dacia. Pentru că se poate și reinventat elegant, să știți, nu e nevoie să aibă urzicile gust de roșii și roșiile gust de colivă.
Și, desigur, la my old time favourite, Mahala, unde ciorba de burtă e ciorbă de burtă, sarmăluțele în foi de viță sunt sărmăluțe în foi de viță. Și unde, da, există un orez cu lapte reinventat care e UN VIS.
Înțeleg și treaba cu reinventatul cuvintelor, doar că eu personal încep să înțeleg din ce în ce mai puțin din ceea ce se spune. Practic, din ce vorbește fii-mea înțeleg cam cât înțelege ea din Frații Jderi sau o altă capodoperă a lui Sadoveanu, adică undeva pe la un maximum 50 la sută.
Deci, să nu ne mai spaunăm, despaunăm și alte cele, e suficient câte cuvinte avem deja și mai bine învăț altă limbă străină, nu româna, că nu mai am răbdare, ăștia în curând o să schimbe cu totul gramatica!
Mă rog, revenind la mâncare și, de fapt, la niște recomandări, am descoperit în cartier o cafenea simpatică, pe numele ei Erbario. unde, așa cum îi spune și numele, sunt multe plante și e o lumină frumoasă și caldă și au cafea bună. Pe lângă Candiano Popescu, știți sigur dacă aveți o vârstă și vi s-a luat sau dat carnetul de conducere.
Apoi, să nu uităm de faptul că cele mai bune cornulețe cu rahat – NEREINVENTATE și ele – sunt în piața Amzei, la patiseria aia de pe dreapta, cum vii dinspre Calea Victoriei, aia mică, cu geam, cu aspect de acum 35 de ani. Așa e aspectul, așa-s și cornulețel și merdenelele, mi-am spus mie însămi și am reușit să mă și conving să nu cumpăr. Asta și pentru că m-am hrănit vreme de cel puțin 4 ani, pe când eram reporter la Guvern, cu merdenele din pasaj de la Victoriei, iar organismul meu ar vrea, dar știe că nu mai poate. mi-am făcut plinul acum 20 de ani și plin a rămas. La fel și cu berea, dar despre asta în alt episod, că e o poveste lungă și înecată, cum altfel, în bere.
Și acum, de final, mai am un sfat. Chiar e important să cumpărăm de la cei pe care vrem să îi susținem și care ne plac și pe care vrem să îi vedem încă pe piață.
În ultimele săptămâni s-au închis 3 locuri importante pentru mine. La Prăvălescu, una dintre primele băcănii din București, de unde mânca până și vegetariana mea fiică pui shanghai și unde aveau salată boeuf și prăjituri cu cremă adevărată și unt și o grămadă de alte minunății. N-au rezistat pandemiei, scumpirilor, pieței, mă rog. Și e păcat, se construise un brand frumos.
Forager, bistro-ul de la Grain Trip, un bistro cu multă muncă și pasiune și, da, și cu reinventări, că tot vorbeam despre ele. Dar acolo a fost o altă folosire a ingredientelor, multe rețete și încercări și condimentări, ceva poate un pic prea exquisite pentru ce eram noi pregătiți să fie.
Și brandul Siminei Filat, de genți și alte pielării. Eu ani de zile am visat la o geantă de la Simina Filat. Ani, efectiv, și nu mint. M-am tot uitat pe site, erau mari, erau fix genul meu, plus avea o geantă de weekend din aia de piele old school. Am zis că mă duc să le văd, nu am ajuns niciodată, am tot amânat, am zis că hai mâine, hai de Crăciun, hai în primăvară, până am aflat că se închide. Și-atunci pur și simplu m -am dus și mi-am luat și geanta Aia, și geanta de weekend, care sunt fix așa cum știam că o să fie, dar a fost un noroc că le-am mai găsit, căci nu se mai fac și probabil nu se vor mai face (uitați-vă pe site, e încă deschis și sunt și reduceri).
All in all, cumpărați, dacă aveți de cumpărat. E și pentru voi, și pentru ei, și pentru noi ca și comunitate.