ȘTIRI

S-au redeschis centrele ”La Pedale” în parcurile Herăstrău și Kiseleff

Iubitorii sportului pe două roți vor avea la dispoziție, gratuit, peste 500 de biciclete. Cei dornici să facă o plimbare trebuie să ştie să meargă cu bicicleta, să cunoască regulile de circulaţie, să aibă un comportament decent și să aducă bicicletele înapoi în stare bună de funcționare.

Bicicletele verzi sunt disponibile în trei modele – pentru copii, adolescenţi și adulți – și pot fi închiriate doar pe baza buletinului de identitate și a unui contract de dare în folosință. Acestea pot fi folosite pentru o perioadă de maximum două ore, doar în perimetrul parcurilor. Centrul ”La Pedale” din Parcul Kiseleff se află la intersecția dintre străzile Ion Mincu și Barbu Ștefănescu Delavrancea în interiorul parcului, iar centrul din Parcul Herăstrău se află exact la intrarea în parc din direcția metrou Aviatorilor. Centrele sunt deschise după următorul program: luni-vineri în intervalul orar 10:00-18:00, iar sâmbătă și duminică de la 10:00-19:00.

Popularitatea proiectului “La Pedale” şi pasiunea pentru mersul pe bicicletă au crescut semnificativ de la un an la altul. Anul trecut s-a înregistrat un număr record de utilizatori: peste 70.000 de bucureşteni au pedalat bicicletele verzi puse la dispoziţia locuitorilor Capitalei în parcurile Kiseleff şi Herăstrău.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button