BAZAR

S-au aprins luminile de sărbători în Capitală. Holograme şi 2,6 milioane de beculeţe pentru bucureşteni

Capitala este iluminată cu peste 2.607.832 de beculeţe ecologice în această iarnă. În plus, pentru prima dată, mai multe cladiri emblematice din Bucuresti vor fi “impodobite” cu holograme cu tematica sarbatorilor de iarna. Astfel, bucurestenii se vor putea bucura de aspectul inedit pe care il vor imbraca Academia de Studii Economice, sediul vechi al Primariei Capitalei din bulevardul Regina Elisabeta, Cercul Militar National, Universitatea de Arhitectura si Urbanism “Ion Mincu” sau Piata Roma, situata la intrarea in Centrul Istoric.

Anul acesta au fost montate cu aproape 12 la sută mai beculeţe decât anul trecut iar pentru a evita apariţia unor eventuale defecţiuni vor fi aprinse etapizat, informează Primaria Generală printr-un comunicat de presă remis B365.ro.

Prima etapă s-a desfăşurat duminică seară, când au fost luminate Piaţa Victoriei, Bvd. Lascar Catargiu, Piaţa George Enescu, Blv. Unirii (Mircea Voda-Piata Constituţiei, Piaţa Romana, Bvd. Gheorghe Magheru, Bvd. I.C. Brătianu, Piaţa Universităţii, Fântâna de lângă Fac. de Arhitectură, Calea Victoriei, Piaţa Romă, intrările în Centrul Istoric, Piaţa Sf. Anton, Pod Mihai Voda (Naţiunile Unite), proiecţie Cercul Militar, Proiecţie ASE, Proiecţie Facultatea de Arhitectură, Proiecţii Piaţa Roma.

A doua etapă a avut loc în noapte de duminică spre luni şi a cuprins Piaţa Constituţiei, Bvd. Regina Elisabeta, Şoseaua Kiseleff (Piaţa Victoriei-Arcul de Triumf), Proiecţie Primărie.

Etapa III se va încheia pe 6 decembrie cu Arcul de Triumf, Şoseaua Kiseleff (Arcul de Triumf-Piata Presei Libere), Bvd. Aviatorilor, Bvd. Constantin Prezan, Piaţa Presei Libere, Fântâna Mioriţa, Şoseaua Bucuresti-Ploiesti, Bvd. Dacia, Calea Dorobanţi, Piaţa Operei, Pasaj Pipera-Tunari, Intrare Municipiul Bucureşti, Piaţa Spania.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button