S-a terminat negocierea politică „Prefectura”. Pe mâinile cui ajunge Capitala

02 feb. 2021
295 Afișari
S-a terminat negocierea politică „Prefectura”. Pe mâinile cui ajunge Capitala

Luni seară au avut loc negocierile din coaliția guvernamentală. Acestea au fost despre posturile de prefecți și subprefecți, iar prima tragere au avut-o liberalii, care au uimit pe toată lumea pentru că au ales Sibiul, și nu Capitala. Cei din USR-PLUS au avut a doua tragere, iar așa cum era de așteptat, au cerut Prefectura București. Mai exact, poziția de Prefect de București va reveni organizației PLUS.

A treia tragere a avut-o UDMR și a solicitat prefectura Cluj. Trecerea prefecturii Cluj de la PNL, în portofoliul UDMR, a fost confirmată și de deputatul Csoma Botond – președintele filialei clujene a formațiunii politice maghiare, precum și de purtătorul de cuvânt Hegedus Csilla, potrivit G4Media.

Csoma Botond a declarat pentru Actual de Cluj: „Da, noi luăm Prefectura Cluj, iar avocatul Istvan Tasnadi este opțiunea nostră pentru această funcție”.

Pe mâinile cui ajunge Capitala

Potrivit informațiilor G4Media, prefecturile între partide s-au împărțit astfel:

UDMR: Cluj, Arad, Sălaj, Satu Mare și Covasna – 5 prefecturi

USR -PLUS:  București, Tulcea, Vaslui, Buzău, Harghita (PLUS); Timiș, Bacău, Maramureș, Suceava, Argeș, Galați, Brăila, Gorj, Ialomița (USR) – 14 prefecturi

PNL va ocupa restul de 23 de prefecturi, respectiv: Ilfov, Prahova, Sibiu, Bistrița, Alba, Brașov, Mureș, Hunedoara, Caraș Severin, Bihor, Călărași, Olt, Dâmbovița,  Dolj,  Mehedinți, Teleorman, Giurgiu, Constanța, Vrancea, Iași, Neamț și Botoșani.

Au fost stabilite și funcțiile de subprefecți:

  • În județele în care Alianța USR-PLUS nu a obținut mandate de prefecți, va avea câte o poziție de subprefect.
  • La București, unde sunt 3 subprefecți, 2 vor fi ai PNL și unul al UDMR.
  • În județele în care are UDMR prefect, vor fi câte 1 subprefect pentru PNL și unul pentru USR PLUS.
Cookies