Bună dimineața, doamnelor și domnilor, sperăm că niciunul dintre dumneavoastră nu și-a început ziua cu un Perfect Coradia Fail în Gara de Nord, de unde faimosul, lăudatul și deosebit de politizatul tren nou de la Alstom n-a mai plecat la drumul său de la București spre Brașov din cauză că pe computerul de bord au fost afișate tot felul de bâzdâgănii.
Trenul Alstom Coradia Stream, care nu mai departe de ieri a făcut primul drum cu pasageri, între București și Brașov, a fost anulat în această dimineață, iar pasagerii au plecat din Gara de Nord spre Brașov cu un alt tren CFR Călători, jumătate de oră mai târziu, scrie Hotnews.
Autoritatea pentru Reformă Feroviară explică situația prin niște „erori afișate de computerul de bord, erori care nu s-au resetat în timp util.”:
Trenul nou a trebuit să fie anulat în această dimineață în urma unor erori afișate de computerul de bord care nu s-au resetat în timp util, după tractarea la depou și decuplarea locomotivei de manevră. Călătorii au fost redirijati către următorul tren programat cu 30 de minute mai târziu.
Autoritatea pentru Reformă Feroviară mai spune că „trenul Coradia Stream preluat de ARF și pus în circulație (din lotul de 37 de trenuri contractate în martie 2022) nu are în prezent vreo rezervă tehnică, până la intrarea în parc a următoarelor trenuri”.
Trenul ar fi trebuit să plece din Gara de Nord la ora 5.40, ar fi trebui să ajungă la Brașov la ora 08:01, după care să facă și cursa înapoi (Brașov – București). Mno, n-a fost să fie.
În ultimele zile, a fost mare tevatură cu drumul inaugural al trenului nou de la Alstom, ceea ce se potrivește desăvârșit în logica electorală în care ne aflăm în acest moment, mai precis înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale.
Săptămâna a început cu vestea „Gata, în sfârșit, pleacă pe șinele CFR un tren electric nou, ne modernizăm la transport feroviar, ce frumos!”. Nici n-am apucat să ne crucim bine c-am aflat că în Gara de Nord nimeni nu știa nimic.
A mai persistat suspansul, dar a venit anunțul oficial „ESTE ADEVĂRAT, CORADIA VA AVEA PRIMUL DRUM MIERCURI, LA ORA 09.30”, ceea ce s-a și petrecut. Pasageri obișnuiți ca noi, dar și oficiali (în campanie electorală, se știe), gen ministrul Transporturilor, au urcat în vagoane cu mândrie și entuziasm.
Ba chiar au considerat că e momentul oportun să ne anunțe că, deși ne-am urnit mai greu la upgrade pe parte de confort în transport feroviar, de-acum suntem de neoprit. Well, deocamdată pare că a fost enunț un pic pripit.
Coradia Stream este primul tren furnizat de către Alstom pentru transportul feroviar de pasageri din România, în cadrul contractului de achiziție încheiat și derulat de către ARF.